Bancul Zilei
            
         Un banc pe zi, colecţie completă cu bancuri de bun gust
 
             | 
		 
        
        
        
			
	
		
			
				  | 
				 Duminică, 11 octombrie 2015  | 
				  | 
			 
		  | 
	  |  
			Propus de 
        HAIDUCUL1  (3 voturi) | 
		 
			 | 
		 
		
			 În dimineaţa asta mi-am petrecut o oră să-mi dezgrop maşina din zăpadă. Am mai petrecut apoi un ceas să fac potecă pentru a o putea scoate în stradă. Colac peste pupăză, pe drum am făcut pană, aşa că ia-o pe jos prin viscol încă vreo 10 km până la serviciu… La un moment dat a început să-mi bată atât de tare vântul în faţă, încât am fost nevoit să mă adăpostesc într-o staţie de autobuz, altfel mă lua pe sus. Însă tot nu m-am dat bătut, aşa că, după încă vreo oră şi ceva am reuşit în sfârşit să ajung la serviciu, mai mult mort decât viu. Văzându-mă, şeful îmi zice: - La naiba, măi Ioane, nu mă aşteptam să vii astăzi. Să ştii că nu era nici-o problemă dacă nu veneai, văd şi eu ce vreme e afară… - Păi… nevastă-mea m-a forţat să vin! - Serios?! m-a întrebat uimit. Dar ce ţi-a spus? - Nu te mai obosi să mergi azi la muncă, vom putea petrece astfel amândoi toată ziua în pat…  | 
		 
		
			 | 
		 
		
			 | 
		 
		
			 Trimite acest banc prietenilor tăi prin Yahoo!® Messenger
  | 
		 
		 |  
			
			
				
					
						- Tata, zice Bula, e bine sa te insori de tanar? - Sa te insori de tanar e ca si cum ai lua o gustare dimineata, dar pana la pranz te apuca o foame...  | 
					 
					
						 | 
					 
				  | 
			  |  
				
					
						Nevasta-me a zis ca face sushi azi . N-avem peste, asa c-a pus niste carnati de porc . N-avem nici orez, asa c-a pus fasole .
   | 
					 
					
						 | 
					 
				  | 
			  |  
				
					
						Cea mai mare greseala in alimentatia romanilor este aceea ca se mananca.. intre ei!
 
 
   | 
					 
					
						 | 
					 
				  | 
			  |  
				
					
						Când și-a văzut nepoțelul pentru prima dată, soacra dezamagită îi spune norei: — Nu seamană deloc cu fiul meu. Atunci nora și-a ridicat fusta in cap și i-a zis: — Auzi, mamă soacră, asta-i p**da, nu xerox.  | 
					 
					
						 | 
					 
				  | 
			  |  
				
					
						Cine a spus Invata si ai sa ajungi departe! nu a gresit. Toti olimpicii români învață sau profesează prin țări  situate la mii de kilometri departare!  | 
					 
					
						 | 
					 
				  | 
			  |  
				 | 
			  |  
				
					
						Un mos merge la doctor. Acesta îl întreaba: - Cum stai cu inima, cu plamînii? - Foarte bine. - Dar e ceva care te supara? - Da, am o problema: cand fac sex, aud fluieraturi în urechi. - Ce varsta ai mata? - 83 de ani. - Pai la 83 de ani ce ai vrea sa auzi, aplauze?  | 
					 
					
						 | 
					 
				  | 
			  |  
  | 
		 
		  Top 10 cele mai citite bancuri | 
	 
	
		  Top 10 cele mai comentate bancuri | 
	 
	
		  Ultimele zece zile | 
	 
	
		  Top 10 cele mai apreciate bancuri | 
	 
	 |    |  
		
			
				| Top 10 cele mai citite bancuri: | 
				Afişari | 
			 
					| 1.  | 
					Unu evadeaza de la inchisoare. Intra intr-o casa si da peste un cuplu in pat. Ii... | 
					121.857 | 
				 
					| 2.  | 
					Doua maicute mergeau cu masina, cand deodata apare pe parbriz un vampir, foarte ... | 
					114.326 | 
				 
					| 3.  | 
					Un poliţai opreşte o Dacie şi îl da jos pe şofer: 
- Bună ziua! Plutonier major... | 
					104.388 | 
				 
					| 4.  | 
					Un tip racoleaza o tipa. O plateste si intra intr-o camera de motel unde , in ti... | 
					101.471 | 
				 
					| 5.  | 
					Un betivan intreaba barmanul:
- Cata bere vindeti pe zi?
- Cam patru butoaie..... | 
					95.839 | 
				 
					| 6.  | 
					Un barbat intra in magazinul de pantofi.
Se uita ce se uita, si cere vanzatoare... | 
					91.228 | 
				 
					| 7.  | 
					In vestul indepartat, la mijloc de secol XIX, un pistolar beat intra intr-o carc... | 
					89.879 | 
				 
					| 8.  | 
					Doi naufragiati intr-o barca in mijlocul oceanului. Dupa cateva zile, gasesc plu... | 
					88.403 | 
				 
					| 9.  | 
					Noutate in New York. S-a deschis un nou magazin, unde femeile pot cumpara un sot... | 
					84.969 | 
				 
					| 10.  | 
					What do you do with 365 used condoms?
Melt them down, make a tire, and call it ... | 
					84.338 | 
				   |   |  
					 | 
	  |   |   |  | 
     |   |    |  
	| » Propune un banc | 
   | 
		 
	  |