Odată, tot umblând prin bazarul din Buhara, Nastratin Hogea fu oprit de un negustor bogat. - Nu esti tu Hogea cel vestit?
- Eu sunt.
- Ai picat cum nu se poate mai bine.
- N-am picat, am venit pe picioarele mele.
- Să lăsăm gluma. Iată care-i treaba: mâine îmi soseste o caravană cu mărfuri scumpe, numai covoare persane si mătăsuri grele.
- Doar nu vrei să mă iei părtas la marfă!
- Asta-i bună! Am altă treabă cu tine. Marfa asta o stea la mine câteva zile, până vin negustorii care au tocmit-o.
- Si?
- Si mă tem de hoti!
- Paza bună trece primejdia rea.
- Asa zic si eu. De aceea, că te stiu ager si cinstit, vreau să mă înteleg cu tine să o păzesti. Tu o să tocmesti niste oameni. Primesti pentru asta cincizeci de galbeni.
- S-a făcut! Am câtiva oameni de încredere.
- Bate palma!
După ce luă o arvună, Nastratin dădu să plece să-si caute prietenii, când negustorul îl chemă înapoi:
- Hei, Hogea! Nu am stabili cum să fie paza. Bagă de seamă: casa în care tin mărfurile are forma unui triunghi. Vreau ca fiecare din cei doi pereti mai lungi să fie păziti de opt oameni, iar celălalt perete - de cinci.
- Păi, cum, bre, omule?! Se miră Nastratin. Opt si cu opt si ci cinci fac douăzeci si unu. Cu ce-i plătesc pe toti? Cu cincizeci de galbeni?! Si apoi, ti-am spus că am niste oameni de încredere. Sunt doisprezece prieteni, cu mine ar fi treisprezece. De unde să-i iau pe ceilalti?
- Treaba ta. Tocmeala e făcută. Dacă nu o respecti, te duc în fata judecătorului.
Nastratin Hogea s-a gândit putin, apoi si-a chemat cei doisprezece prieteni si cu totii au păzit casa, respectând întocmai si dorinta negustorului. Stiti cum?