Directed by: Ioana Macarie
O călătorie în timp prin cele mai importante etape ale tango-ului, poveşti eterne între un El şi o Ea, personaje carismatice şi o ambianţă fină, "Una Historia de Tango" este un spectacol de dans pasional, puternic, plin de energie, un spectacol în care performanţă este pe primul loc. Prezenţa coregrafilor Doina şi Florin Botiş în rol de interpreţi completează trupa de actori ai teatrului şi aduc un plus de energie prin vitalitatea şi prospeţimea calităţii lor de mişcare. "Am fost inspirată în crearea acestui spectacol, inspirată de actorii extraordinari care şi-au deschis braţele şi m-au primit în cadrul lor şi inspirată de acest teatru proaspăt şi tânăr, care se reinventează cu fiecare spectacol". (Ioana Macarie) Evoluţia extraordinară a acestor actori minunaţi este susţinută şi înconjurată de scenografia şi costumele Oanei Drăghici. Cu multă atenţie la detalii ea a reuşit să valorifice fiecare etapă istorică şi să pună în prim plan, prin proiecţie şi scenografie, autenticitatea poveştilor şi atmosfera specifică.
Premieră 4 martie 2010, Teatrul Masca
|
|
|
| There is no records scheduled for this play. |
|
|