Home
Tonight Fun Dictionaries Utils Conversations
RomânăRomână 
 
Cinema schedule
Schedule of theatre and opera
 Movies
Plays and opera
 TV Guide
Theatres
 Concerts
Cinemas
 Register
Login
  


Festival "Music Contaminations " la Vama Veche


Un festival internaţional intitulat "Music Contaminations" va debuta vineri în Vama Veche, cu o seara de muzica rock şi pop-rock, în timp ce seara de sâmbata este rezervata muzicii house.

Vineri vor urca pe scena trupele româneşti Iris, Kumm, Proconsul, Grimus, dar şi formaţiile Vic Vergeat şi Sinergie din Italia, programul pentru prima seara fiind între orele 19:00 - 01:00.

Cea de-a doua seara a festivalului va aparţine muzicii house, cu DJ Raoul şi DJ Mike din România, dar şi cu doi invitaţi din Italia: DJ Leo Mas şi DJ Spiller.

Accesul la acest festival este liber, evenimentul urmând sa aiba loc în Vama Veche, unde va exista şi un stand cu materiale promoţionale şi CD-uri.

Scena va fi amplasata în apropierea Clubului A de pe plaja din Vama Veche. "Instalaţia de sunet este o instalaţie de ultima generaţie, adusa de la Sibiu, scena plus lumini. Vrem sa aducem aceasta instalaţie pentru a nu ne face de râs în faţa prietenilor de la Sinergia şi a celor de la Vic Vergeat", a spus Bodo, vocalul trupei Proconsul, prezent la conferinţa de presa. Acesta a adaugat ca spera ca festivalul sa fie "cu mai multa libertate", în aşa fel încât "sa nu stea prea mulţi gardieni pe marginea scenei, care sa îngradeasca accesul publicului la vedete".

Publicul va putea urmari concertele şi pe cele doua ecrane montate în stânga şi dreapta scenei.

Bodo a spus ca se aşteapta ca la "Music Contaminations" sa fie prezenţi toţi cei care sunt la mare în perioada aceasta şi care vor sa asculte muzica buna.

Organizatorii evenimentului şi-au anunţat intenţia de a continua concertele de acest gen în anii urmatori, cu formaţii mai cunoscute şi în locuri diferite din România. Ei au susţinut ca vor începe înca din august demersurile pentru aducerea în ţara a unor nume mari, pentru ediţia de anul viitor a festivalului.

Reprezentantul casei de discuri Cramps Music Italia, Alfredo Tisocco, unul dintre organizatori, a spus ca acest gen de festival nu este potrivit pentru zonele urbane, motiv pentru care organizatorii s-au gândit ca ediţiile viitoare sa se desfaşoare în locuri diferite, dar "nu neaparat în oraş". De asemenea, reprezentantul Cramps Music Italia a adaugat ca pentru urmatoarele ediţii vor avea în vedere şi alte genuri muzicale.

Costurile de organizare a evenimentului sunt de aproximativ 45.000 euro. Festivalul este organizat de Cramps Music Italia şi Asociaţia Culturala "Da Mai Departe".

Updated: Wednesday, 18 jul 2007
Answer
Your comment:
Click here to authenticate
Liberty Parade 2007
"O vara la cinema" cu filme franceze
Read the other news
UP
0.2299 / 0.2015 (47)