„Maestrul dansului” s-a născut din atenția sa pentru cultura muzicii și a dansului spontan asociată cu barurile și cafenelele din întreaga lume. Cunoscut pentru capacitatea de a-și transforma trupul într-un instrument și pentru urechea sa hiperfină, artistul „ascultă” pulsul spațiilor publice. În timpul izolării, activitățile economice s-au redus, iar barurile au preluat un rol central în spațiile publice. În orașe, zgomotul produs de aparatele de aer condiționat și de vehicule a scăzut. Așa cum ciripitul păsărilor a devenit mai pregnant pe „coloana sonoră” a orașelor, sunetul barului înlocuiește acum muzica. Meniul de tapas rostit cu voce tare, scârțâitul cretei pe afișaj, țipetele dinspre bucătărie, susurul discuțiilor, copiii alergând, bătutul în masă – totul are un ritm. Corpul dansatorului amplifică ritmurile și riturile, dar și pauzele și momentele de liniște interne, transformându-le în partitură și demonstrând că putem dansa pe orice sunete audibile. Astfel, Galván consideră barurile drept academii de flamenco; căci, de fapt, „bailaorii” de flamenco au învățat în baruri cel puțin la fel de multe ca în universități.Spectacol de teatru înregistrat.
|
|
|
|
|
