Cu o abordare emoționantă, documentarul "Muzeele Vaticanului 3D" povestește, contemplă și sporește frumusețea lucrărilor cu un comentariu profesionist, astfel încât opere de artă extraordinare ca: Școala din Atena de Raffaello, maiestuoasele fresce ale lui Michelangelo din Capela Sixtină, inclusiv crearea lui Adam și Judecata, alături de alte lucrări de Raffaello, Leonardo da Vinci, Giotto, Caravaggio, precum și de artiști mai aproape de timpul nostru, precum Van Gogh, Chagall, Dalì și Fontana, să-și reliefeze frumusețea.
Istoria artistică a lumii, cu neprețuitele opere de artă expuse în Muzeele Vaticanului, vă vor fi prezentate într-un format fără precedent, în 3D, filmate cu camere digitale de mare rezoluție, imaginea obținută punând și mai mult în valoare frumusețea patrimoniului universal lăsat moștenire.
Această importantă producție a fost filmată în numai 4 luni de 40 profesioniști italieni care au parcurs nu mai puțin de 3000 de kilometri de coridoare și camere. Proiectul a beneficiat de tehnologia de filmare digitală tridimensională de ultimă generație, iar descompunerea de planuri a îmbunătățit așa de mult perspectiva panoramică a privitorului, încât veți fi de-a dreptul captivați de splendoarea celor peste 400 de fresce și picturi.
|
|
|
|