Acest film își extrage substanța și forța dintr-un simț ascuțit al observației pus în serviciul unei reconstrucții scrupuloase a ceea ce a fost observat. Nu numai că Tati stilizează, ca orice mim, gesturile și corpurile, ci și universul sonor, rămânâd astfel cunoscut ca cineastul după care a devenit imposibil să mai asculți distrat un film.
|
|
|
|
|
