Cică odată, doi oameni se însoţiră ca să meargă din satul lor până la oraş, unde fiecare avea o treabă. Au pornit ei din zori şi către nămiezi li se făcu foame. Căutară ei un loc umbros şi se aşezară să mănânce. Unul avea în desagă două pâini, celălalt trei pâini. Dar n-apucară să se aşeze în iarbă, că în faţa lor răsări, ca din pământ, un bărbat, care le zise:

- Oameni buni, iacă, pornii la drum, crezând că ajung mai repede şi nu mi-am luat de-ale gurii, iar acum mi-e foame. Nu vreţi să împărţiţi hrana voastră cu mine? Să ştiţi că bani am şi nu vă voi rămâne dator.
- Bine, ziseră cei doi săteni.

Scoaseră cele cinci pâini şi împărţiră totul în mod egal. La plecare, străinul le dădu 10 lei şi-şi luă ziua bună de la ei.
Acum ce să facă? Cum să împartă banii? Cel cu trei pâini zicea că lui i se cuvin mai mulţi bani pentru că a avut mai multe pâini; celălalt socotea că dacă au împărţit egal pâinea, trebuie să împartă la fel şi banii, deci să ia 5 lei. De aici sfadă. Şi au hotărât ca, la oraş să se adreseze judecătorului.
Acesta, într-adevăr, i-a împăcat, arătându-le cum trebuie împărţiţi banii.
Cum a procedat Judecătorul?