PSC

După un timp, lupul porni înapoi către pădurea de unde fusese alungat atât de brutal. Şi-o amintea şi acum: roşul ei contrasta brutal cu verdele delicat al ierbii unde se tăvălise cu fraţii lui în copilărie. Deşi mare ca o batoză, nu înţelegea de ce i se spune Scufiţă.
Dar, vai! Ceea ce-i fu dat să vadă întrecea orice închipuire. Pădurea lui, odinioară deasă şi întunecoasă, mai păstra acum doar 10 din copacii aceia falnici după care se ascunsese de atâtea ori în timp ce vâna. Printre cei 10 copaci, doar vreascuri şi rumeguş, alături de cioturi de trunchiuri şi rădăcini smulse.
Scufiţa era tot acolo, însă de această dată nu mai era singură. Se plimba la braţ cu un bărbat elegant, iar lupul putu auzi foarte clar noul ei nume: Verestoy.