Bancul Zilei

O văd stând pe bancă, era singură şi parcă aşa-i stătea cel mai bine.
Nu cred că ar fi existat băiat s-o pună într-o lumină mai bună…
Nu stau să mă gândesc şi pornesc către ea.
Când ajung la un metru distanţă de ea îmi dau seama că nu am niciun discurs pregătit şi e posibil să o dau in bară.
Curios, n-am fost niciodată un timid, am vorbele la mine, sunt destul de frumuşel, nu ştiu ce era cu mine în clipa aia.
Am zis că trebuie sa fiu eu, mi-am luat inima în dinţi şi am întrebat-o:
“Te-a durut când ai căzut?!?”
Ea îşi ridică ochii de căprioară ingenuă, mă măsoară cu o privire perversă, ca şi cum n-aş fi fost prima persoană care o abordează în acest mod, dar îmi face jocul în continuare şi mă întreabă:
“De unde să cad?!? Vrei să o dai pe aia că sunt un înger şi am căzut din cer? E veche, nu mă impresionează…”
Ezit puţin, îmi dreg vocea, mă aşez lângă ea pe bancă şi-i spun:
“Din căruţă, FMM de ţărancă ! Nu mai scuipa seminţele pe jos!!!"