de Ion-Ardeal Ieremia
Directed by: Ion Ardeal Ieremia
Prin această capodoperă a muzicii secolului XX, compozitorul a adus un omagiu vechiului teatru popular rus, faţă de care a manifestat o fascinantă atracţie încă din copilărie. Povestea Soldatului este o lucrare care nu se încadrează în nici unul din genurile teatrului muzical obişnuit, ci creează unul cu totul nou. De aceea personajele nu cântă, ci se exprimă printr-o recitare, departe de recitativul melodic verist. Stravinski a compus această lucrare în timpul primului război mondial, când se afla în Elveţia împreună cu prietenul său, prozatorul elveţian Charles Ferdinant Ramuz. Beneficiind de un buget redus, Stravinski a gândit pentru această lucrare o orchestră "concentrată" care să cuprindă şapte instrumente, reprezentând tipurile cele mai caracteristice ale diferitelor familii de instrumente. Pentru instrumentele cu coarde, el a ales vioara şi contrabasul; pentru suflătorii de lemn, clarinetul şi fagotul; pentru alămuri, cornetul şi trombonul; la care se adaugă un substanţial grup de instrumente de percuţie. Sursa de inspiraţie pentru Povestea Soldatului i-a oferit-o lui Stravinski culegerea de basme ruseşti ale lui Afanasiev, din care Ramuz a creat o povestire cu acţiunea recitată şi dansată, acompaniată de numere muzicale orchestrale, diferită de genul de operă, o formă prin care Stravinski a spart toate convenienţele, fiind considerată prima operă de "musiktheater" în acepţiunea modernă . Este povestea unui soldat care îşi vinde vioara diavolului, primind în schimb o carte care răspunde la toate întrebările. Soldatul petrece trei zile împreună cu diavolul, dar cele trei zile sunt de fapt trei ani. Întors în satul său, nimeni nu-l mai recunoaşte, nici mama, nici logodnica. Soldatul îşi caută atunci mângâierea în bunurile materiale pe care şi le procură cu ajutorul cărţii magice. Dar bogăţia nu-i aduce fericire. Soldatul distruge cartea şi începe o viaţă de aventuri. Într-o zi, află că fata regelui este bolnavă. Cine o va vindeca o va lua de nevastă. El se duce să-şi încerce norocul. Pe drum, se întâlneşte cu diavolul care mergea la curtea regelui în acelaşi scop, purtând cu el vioara soldatului. Soldatul şi diavolul joacă cărţi. Soldatul îşi pierde averea, dar redobândeşte vioara. Cu sunetele acesteia el o vindecă pe prinţesă şi o ia de soţie. Diavolul jură că se va răzbuna de îndată ce soldatul va trece dincolo de hotarele împărăţiei. Cuprins de dor, soldatul pleacă spre ţara lui de baştină, dar diavolul îl prinde şi-l ia cu el, sub privirile disperate ale soţiei sale. Muzica este concepută ca o succesiune de numere separate, ca o Suită ce se desfăşoară simultan sau se intercalează în acţiunea relatată de povestitor şi recitată de actori. Etichetată de muzicologi ca o lucrare din perioada de creaţie "rusă" , în Povestea Soldatului doar motivul viorii ce simbolizează sufletul soldatului, păstrează o intonaţie specific rusească. În rest, pe tot parcursul lucrării, întâlnim elemente din cele mai variate : de la rag-time -ul nord-american, la tango-ul argentinian; de la fanfarele elveţiene, la spaniolul paso-doble; de la coralele şi preludiile bachiene, la valsul vienez, care se îmbină armonios, dând naştere unei lucări omogene şi originale, în care sunt preluate formulele ritmice şi tehnica instrumentală specifică jazz-ului, bazată pe autonomia solistică a instrumentelor - acestea se constituie într-un personaj activ în spectacolul vizual. Pornind de la eternul motiv faustian în care omul renunţă la sufletul său pentru a percepe incognoscibilul, concluzia sugerată de cei doi autori este că fericirea oamenilor nu constă în bogăţie ci în dragostea nobilă şi sinceră faţă de semenii lor.
Premieră 12 noiembrie 2006, Opera Naţională Română Timişoara
|
|
There is no records scheduled for this play. |
|
|