Odată, tot umblând prin bazarul din Buhara, Nastratin Hogea fu oprit de un negustor bogat.
— Nu eşti tu Hogea cel vestit?

— Eu sunt.
— Ai picat cum nu se poate mai bine.
— N-am picat, am venit pe picioarele mele.
— Să lăsăm gluma. Iată care-i treaba: mâine îmi soseşte o caravană cu mărfuri scumpe, numai covoare persane şi mătăsuri grele.
— Doar nu vrei să mă iei părtaş la marfă!
— Asta-i bună! Am altă treabă cu tine. Marfa asta o să stea la mine câteva zile, până vin s-o ia negustorii care au tocmit-o.
— Şi?
— Şi mă tem de hoţi!
— Paza bună trece primejdia rea.
— Aşa zic şi eu. De aceea, că te ştiu ager şi cinstit, vreau să mă înţeleg cu tine să o păzeşti. Tu o să tocmeşti nişte oameni... Primeşti pentru asta 50 de galbeni.
— S-a făcut! Am câţiva oameni de încredere.
— Bate palma!
După ce luă o arvună, Nastratin dădu să plece să-şi caute prietenii, când negustorul îl chemă înapoi:
— Hei, Hogea! Nu am stabilit cum  să fie paza. Bagă de seamă: casa în care ţin mărfurile are forma unui triunghi. Vreau ca fiecare din cei doi pereţi mai lungi să fie păzit de 8 oameni, iar celălalt perete – de 5.
— Păi, cum, bre, omule?! se miră Nastratin. 8 şi cu 8 şi cu 5 fac 21. Cu ce-i plătesc pe toţi? Cu 50 de galbeni?! Şi apoi, ţi-am spus că am nişte oameni de încredere. Sunt 12 prieteni, cu mine am fi 13... De unde să-i iau pe ceilalţi?
— Treaba ta. Tocmeala e făcută. Dacă n-o respecţi, te duc în faţa judecătorului.
Nastratin s-a gândit puţin, apoi şi-a chemat cei 12 prieteni şi cu toţii au păzit casa, respectând întocmai şi dorinţa negustorului.
Ştiţi cum?