Adresa: Bulevardul Carol I nr. 43, Târgovişte, 130024
Telefon: 0245-210046, 0245-210046
Teatrul "Tony Bulandra" a fost inaugurat în 30 ianuarie 2002, când românii sărbătoreau 150 de ani de la naşterea marelui dramaturg naţional Ion Luca Caragiale.Teatrul a fost inaugurat în prezenţa Ministrului Culturii, dar fără participarea colegilor de breaslă, probabil nu dintr-o lipsă de interes ci mai degrabă dintr-o lipsă de comunicare.
Într-un moment de mare criză în teatrul românesc când se vorbeşte de o "lege a teatrelor", de desfiinţarea teatrelor finanţate de la buget, la Târgovişte se înfiinţează un teatru de repertoriu cu o trupă permanentă, refuzând ideea de teatru "garaj" a unor proiecte aleatorii, sau a unor spectacole fabricate doar pentru exploatare financiară (tip şuşă).
Mc.Ranin a condus teatrul din august 2002 până în 2010, iar la început teatrul a funcţionat cu târgovişteni, dar pe "ruinele" fostului teatru popular cu acelaşi nume. În urma concursului extrem de sever s-a format primul corp de actori, absolvenţi din ultimii trei ani ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală.
Au mai urmat alte concursuri în urma cărora s-a consolidat trupa formată din tineri veniţi din toată ţara, dar nu şi din Târgovişte. Tinerii actori au fost cazaţi (prin sponsorizări) mai întâi la hotel, apoi la o cabană în munţi, în cantonament.
Timpul petrecut în teatru (de dimineaţă până seara), antrenamente, repetiţii, spectacole, timpul liber petrecut la munte, în comunitate, a fost timpul acordat teatrului, perfecţionării profesionale, acumulărilor artistice, prin dialoguri, prin experimente, prin dezbateri. Multe repetiţii s-au realizat la munte, ca şi exerciţii de vorbire şi mişcare. În prezent toţi actorii au primit case.
Pentru confortul lor s-au refăcut cabinele, un bar ca loc de fumat şi de repaus, holul de la cabine a fost luminat natural şi "încălzit" prin instalarea unui parchet mahon, faianţa a fost dată jos pentru a elimina atmosfera de spital şi aspectul dezagreabil.
La puţin timp de la sosirea în teatru tinerii au participat cu două spectacole la Festivalul de Artă Medievală de Teatru de la Sibiu, la Festivalul spectacolelor de Studio de la Piteşti, au făcut primul turneu în Franţa.
Aici s-au oferit şansele unui debut în regie prefigurând şi altele şi s-a anunţat stagiunea regizorilor importanţi, deci a marilor spectacole. În prezent Teatrul "Tony Bulandra" este Teatrul cel mai tânăr din România prin vârsta actorilor (23 - 27 de ani) şi prin proiectele sale ambiţioase, dinamice.
Sălile: Sala Studio, Sala Tony Bulandra, Teatrul Municipal pentru Copii şi Tineret "Mihai Popescu" Târgovişte
|
 |
Programul la Teatrul Municipal Târgovişte - Sala Studio |
 |
|
Nu s-au gasit inregistrari pentru zilele urmatoare. |
|
|
|