Peste 400 dintre iubitorii de salsa si hip-hop bucuresteni sunt asteptati sambata, 9 iunie, la cel mai mare eveniment de dans al verii, „Mega Party la PATRAT”.
Petrecerea se desfasoara in paralel in Casa de Cultura a Studentilor ( Club Preoteasa – Calea Plevnei nr. 61), incepand cu ora 22.00, in doua spatii: unul acoperit si altul sub cerul liber. Astfel, ritmurile de salsa vor rasuna pe terasa „Old School”, iar cele de hip-hop si r&b vor umple Sala Mare a clubului. Programul serii include si 13 reprezentatii spectaculoase implicand peste 80 de dansatori de ambele stiluri, care vor „aprinde” scena intre orele 23.00 si 01.00
Evenimentul este organizat de Streetbeat si Salsa Galaxy, doua dintre cele mai reprezentative scoli de dans ale capitalei. El integreaza ritmurile latino in deja traditionalul Mega Party Funky Hip-Hop R&B al Streetbeat, aflat acum la a 4-a editie.
Organizatorii au subliniat ca evenimentul nu se adreseaza dansatorilor profesionisti, ci tuturor celor care iubesc muzica si dansul si vor sa se bucure de o seara in compania celor cu pasiuni similare. Managerul scolii de dans Streetbeat, Sol Sinceac, a precizat ca “Petrecerea aceasta deschide porti pe care pana acum ne-a fost greu sa le deschidem. Ne dorim inainte de toate sa cream o comunitate a iubitorilor dansului, si nu neaparat impunerea unui stil de dans. Am gasit o solutie sa ii aducem in acelasi loc atat pe iubitorii de street dance cat si pe cei ai muzicii latino: aceasta dubla petrecere sau, asa cum ne place noua sa-i spunem, „Party la patrat”, care promite foarte multa distractie, dar mai ales spectacol.”
Fondatorul Salsa Galaxy, Dragos Balea, a declarat ca dansul se bucura de o popularitate crescanda in Romania, insa nu exista inca suficiente oportunitati pentru ca publicul sa ia contact cu lumea dansului in afara showurilor de televiziune sau competitiilor. “Cei care danseaza, cei care cauta asemenea evenimente, nu sunt campioni, profesionisti ai salilor de dans, ci oameni obisnuiti care au intrat in contact cu dansul, indiferent ca e vorba de salsa, merengue, reggaeton, hip-hop sau r&b, si s-au lasat cuceriti. “Party la patrat” li se adreseaza, dar reprezinta de asemenea o invitatie pentru cei ce vor sa intre acum in aceasta comunitate de dansatori,” a subliniat Dragos Balea.
Informatii Streetbeat Dance School
StreetBeat este una dintre cele mai mari scoli de street dance din Bucuresti. Misiunea StreetBeat se indreapta catre cresterea profesionalismului in sfera acestui stil de dans. Mai multe informatii puteti obtine vizitand www.streetbeat.ro.
Informatii Salsa Galaxy
Scoala de dans Salsa Galaxy reuneste peste 200 de pasionati ai ritmurilor de salsa, bachata, merengue si cha-cha, care si-au insusit sloganul „Where salsa is your lifestyle”. Activa de peste 3 ani, scoala si instructorii sai se implica in promovarea muzicii si dansurilor latino in Romania. In acest sens, in luna septembrie 2007 vor aduce la Bucuresti cei mai mari instructori si dansatori de salsa din lume pentru „First Salsa Galaxy Congres”, organizand, pentru prima data in Romania, calificarile pentru Campionatul Mondial de Salsa de la Las Vegas. Detalii: www.salsagalaxy.com