Concertul Roxette de la Zone Arena din Bucuresti va avea loc luni, 30 mai 2011. Concertul face parte din turneul international de promovare a albumului Dressed for success - care va fi lansat anul acesta.
Dressed for success este cel de-al zecelea din cariera trupei ce s-a reunit anul trecut dupa aproape 8 ani de pauza.
Roxette are cariera de aproape 25 de ani, 75 de milioane de albume vandute in intreaga lume si peste 30 de hit-uri.
Formata la inceputul anilor ’80, Roxette a devenit rapid una dintre cele mai iubite trupe pop, iar piese precum "The Look", “Dressed for Success”, “Listen to Your Heart”, “Dangerous”, "It Must Have Been Love", “Joyride" sau “Milk and Toast and Honey" au facut inconjurul lumii, fiind considerate astazi adevarate "evergreen"-uri.
Marie Fredriksson si Per Gessle s-au intalnit pentru prima data in Halmstadt (Suedia), la sfarsitul anilor ’70, primul album Roxette - “Pearls of Passion" - fiind lansat cativa ani mai tarziu, in octombrie 1986. Au urmat alte 6 albume de studio, 7 compilatii, 1 album de remixuri si 8 albume video, carora li se adauga nu mai putin de 39 de single-uri si tot atatea videoclipuri.
Premiati in repetate randuri pentru "Best pop-rock group", "Best selling artist" sau "Most Played video", membrii Roxette au castigat de-a lungul carierei admiratia a milioane de fani din intreaga lume. Anul 2002 a reprezentat insa un moment de cumpana in cariera trupei, Marie fiind diagnosticata cu o tumoare pe creier. Dupa o operatie complicata, mai multe luni de tratament si cativa ani de pauza, timp in care atat Marie cat si Per si-au dedicat timpul unor proiecte separate, trupa s-a reunit in 2009, revenind pe scena in formula consacrata.
Biletele s-au pus in vanzare inca din luna noiembrie a anului trecut, pe Myticket.ro, in mai multe categorii de pret:
- Golden VIP (cu loc, in fata scenei) 350 lei;
- Tribuna VIP (cu loc, in tribuna) 250 lei;
- Gazon A (in picioare) 120 lei.
In perioada urmatoare biletele se vor putea gasi si in reteaua magazinelor Diverta, Magazinul Muzica sau din Libraria Mihai Eminescu.