Proiectul lansat anul trecut "La Motoare", ce redecora peretii terasei de pe acoperisul TNB, se reia si in 2007. Puzzle Project (20-27 iulie) revine, anul acesta, cu o noua tema: "Conflict?".
Ideea de tabara de creatie urbana, pusa in practica anul trecut pe terasa de pe acoperisul Teatrului National Bucuresti, nu este uitata nici anul acesta. De la "Urban Feeling", tema adoptata in 2006, se trece la "Conflict?", tema propusa pentru participantii de anul acesta.
Pentru 2007, All Concept si Radio Guerrilla, organizatorii Puzzle Project, si-au propus sa transforme proiectul intr-un festival al artelor. Pe langa arte plastice si graffiti, evenimentul va mai integra proiectii video si o serie de concerte, urmand sa fie structurat pe categorii specifice: video, muzica si arte plastice. Mai mult, organizatorii isi propun sa aduca nu numai artisti romani, ci si din afara tarii. Tema propusa pentru anul acesta, "Conflict?", are ca obiectiv "conlucrarea timp de o saptamana a artistilor din diverse zone, ca un exemplu al comunicarii prin arta, cu disparitia barierelor si a granitelor si ca o expresie a adevaratei globalizari", spun organizatorii.Perioada 20-27 iulie va reuni aproximativ 15 artisti plastici, o serie de trupe mai mult sau mai putin cunoscute din Romania, dar si trei trupe din afara tarii. Artisti straini s-au mai inscris si la categoria video. Totusi, Puzzle Project 2007 a avut de suferit la una dintre categoriile propuse de organizatori. Sectiunea "Performance", la care ar fi urmat sa participe trupe de teatru cu piese de 50-60 de minute, a ramas pe dinafara. La sectiunea in cauza nu s-a incris nimeni.
In ceea ce priveste sectiunea "Arte vizuale", se va desfasura la fel ca anul trecut, artistilor urmand sa li se puna la dispozitie un spatiu de lucru de trei metri pe 1,6 metri, pe peretele din dreapta intrarii. Totodata, materialele necesare vor fi asigurate de organizatori.