Într-un orăşel de provincie, într-o gară în care nu opresc trenurile rapide, existenţa predictibilă a locuitorilor este răvăşită de sosirea unei scântei din "lumea mare". O străină fără bilet şi fără acte, fugită din cazino de lângă bărbatulei, este coborâtă din tren în această margine de lume.
Încercând să o salveze de excesul de zel al şefului de gară, profesorul de matematici şi astronomie la liceul orăşelului, Miroiu, o invită stângaci să doarmă la el acasă, pentru a rezolva a doua zi problema plecării ei. Ajunsă în modesta garsioneră, străina va descoperi lumea ameţitor de mare a gândurilor acestui caraghios profesor. O lume a stelelor pe care Miroiu le ştie pe cer, deşi nu se văd.
Banalul profesoraş cu haine ponosite devine titanic atunci când deschide geamul casei sale dărăpănate şi priveşte stelele. În braţele acestui om neobişnuit, Mona cunoaşte dragostea cea mare. Dimineaţa vine cu un alt ritm. Cei doi proaspăt îndrăgostiţi sunt repede dezmeticiţi de realitatea dură. Bărbatul Monei îşi revendică iubita şi, ceea ce e mult mai crud, argumentele sale sunt necruţătoare.
Ordinea lucrurilor e implacabilă. Visul ciudat al profesorului, cu străine care se rostogolesc întâmplator în viaţa lui, se îndrăgostesc şi rămân, este incompatibil cu legile universului, pe care Miroiu le cunoaşte bine. Mona nu poate rămâne. Pentru că "nicio stea nu se opreşte niciodată din drumul ei".
|
|
|
|
|
