Regia: Andrei Schwartz
Camera mea e Sony. A lu' ăla e Phillips. A lui bate mai aproape, vede doar şuncă, salam... A mea vede mai departe, mult mai departe. Camera mea are punctul de focalizare mult mai puternic decât orice camera. Vezi? Când o pun aşa, focalizez mai mult cer. Stai să schimb caseta...Bărbatul care vorbeşte, cu o mână strecurată printre barele de metal ale ferestrei celulei de închisoare, se numeşte Gavril Hrib.
Camera despre care vorbeşte e, de fapt, o oglindă care îl ajută să vadă ce se întâmplă "afară" - un "afară" pe care Hrib nu l-a mai văzut de aproximativ 21 ani.Hrib a fost protagonistul lui Andrei Schwartz în documentarul Jailbirds despre viaţa din închisoarea Rahova. Când Hrib se pregăteşte pentru eliberarea din închisoare, după 10 ani de la prima filmare şi 21 de la condamnare, îl sună pe Schwartz. Timpul e, de cele mai multe ori, un ingredient esenţial în filmul documentar, care contribuie la nuanţarea vieţilor şi relaţiilor documentate de cameră, inclusiv a celei dintre regizor şi protagonist.
Cinematografia românească nu cunoaşte un alt documentar longitudinal extins pe o durată comparabilă cu cea a proiectului lui Andrei Schwartz - un film despre vinovăţie şi conştiinţă, despre un om care încearcă să-şi găsească locul într-o lume care nu-l vrea şi pe care n-o mai recunoaşte, şi despre un regizor care petrece ani de zile încercând să-l înţeleagă.
|
|
|
|
|
