"Ţi-am spus vreodată că mă iubeşti?" este un dialog între speranţele trecutului şi realitatea vremelnică a prezentului. Cele două personaje de pe scenă sunt unul şi acelaşi, dar peste care timpul şi-a aşezat vălul... De câte ori privim în urmă la noi înşine, nu ne vedem chipul cu claritate? Fotografiile produc doar nostalgie. Speranţele momentului din trecut nu mai seamănă deloc cu ce suntem acum. Aşa cum viitorul poate fi imprevizibil, trecutul este deformat de propriul nostru mod de a ne aminti. Actorul, la început de drum, are nişte idealuri, speranţe precise: voi fi adevărat, sincer, perfect credibil în tot ceea ce voi face, în tot ceea ce voi fi văzut. Cu trecerea timpului, deşi toate acestea nu se schimbă, percepţia asupra lor capătă alte valenţe deoarece experienţă scenică şi de viaţă îşi pune iremediabil amprenta." (Corneliu Jipa)
Premieră 18 octombrie 2009, Teatrul Municipal Târgovişte