Home
Diseara Fun Dicţionare Utile Conversaţii
EnglishEnglish 
 
Program cinema
Program teatru si opera
 Filme
Piese de teatru si opera
 Program TV
Teatre
 Concerte
Cinematografe
 Înregistrează-te
Autentificare
  


Toţi fiii mei


100 minute

Toţi fiii meide Arthur Miller

Regia: Ion  Caramitru
Cu: Victor  Rebengiuc, Sanda  Toma, Dragoş  Stemate, Costina  Ciuciulică

Rating:   (202 voturi)

"Toţi fiii mei", piesa scrisă şi pusă în scenă în anul 1947, este cea care l-a propulsat pe Arthur Miller în atenţia publicului american şi a criticilor şi cea care i-a adus primul premiu Tony. Povestea, respectând regula tragediei greceşti de timp, spaţiu şi acţiune, este inspirată dintr-un fapt real, preluat de dramaturg din paginile unui ziar. Acţiunea se petrece în America, imediat după cel de-al doilea război mondial, în sânul unei familii care a reuşit să se îmbogăţească, profitând de oportunităţile apărute. În casa Keller, dramele sunt însă adânci. Deciziile din timpul războiului au consecinţe tragice, trei ani şi jumătate mai târziu, asupra întregii familii. "Toţi fiii mei" revine la Teatrul Naţional la peste jumătate de secol de la prima sa montare în România, în 1948. Din echipa de atunci au făcut parte Aura Buzescu, în rolul lui Katty Keller şi Liviu Ciulei, care a semnat scenografia spectacolului. "Toţi fiii mei", montare care face parte din proiectul TNB, Teatru universal contemporan, este o recuperare a unui important text din dramaturgia americană, aproape necunoscut publicului român şi, cu siguranţă, un spectacol de succes.
Credite foto: Augustin Bucur
Traducere:     Alf Adania
Scenografie:     Dragoş Buhagiar
Asistent Scenografie:     Sorina Iuganu , Vladimir Iuganu
Muzică originală:     Vlaicu Golcea
Lighting design:     Chris Jaeger
Multimedia:     Daniel Gontz
Dată premieră:    12-09-2009
Pauză:    da

Premieră
12 septembrie 2009, Teatrul Naţional I.L. Caragiale
Nu s-au gasit inregistrari in program pentru această piesa.
Imagini Toţi fiii meiImagini Toţi fiii meiImagini Toţi fiii meiImagini Toţi fiii meiImagini Toţi fiii meiImagini Toţi fiii meiImagini Toţi fiii mei
Regia
Ion Caramitru

Scenariul
Arthur Miller

Distribuția
Victor  Rebengiuc Victor Rebengiuc Joe Keller
Sanda  Toma Sanda Toma Kate Keller
Dragoş  Stemate Dragoş Stemate Chris Keller
Costina  Ciuciulică Costina Ciuciulică Ann Deever
Dorin  Andone Dorin Andone Dr. Jim Bayliss
Vivian  Alivizache Vivian Alivizache Sue Bayliss
Ioan Andrei  Ionescu Ioan Andrei Ionescu George Deever
Gavril  Pătru Gavril Pătru Frank Lubey
Irina  Cojar Irina Cojar Lydia Lubey

Răspunde
Comentariul tău:
Click aici pentru a te autentifica
SUS
1.0800 / 1.0669 (52)