În budismul Zen, realizarea adevăratei naturi a conştiinţei se obţine prin meditaţie şi auto-instruire. În Japonia din ziua de azi, budismul Zen încă există, manifestându-se prin tradiţiile a două secte principale: Soto şi Rinzai. În ambele secte, instruirea spirituală implică practica meditaţiei, dar în secta Rinzai meditaţia poate folosi de asemenea şi tehnica Koan.
O colecţie de „cuvinte” răspândite şi învăţate de maeştrii Zen, consemnate în antologiile chinezeşti începând cu secolul XI până în secolul XIII, termenul Koan se referă la o întrebare sau o afirmaţie rostită de profesor pentru a determina studentul să înţeleagă. Studentul trebuie să facă tot posibilul pentru a răspunde fiecărui koan, care va deveni în schimb subiectul meditaţiei. „Cuvintele” în sine nu sunt logice şi nu există un răspuns clar şi coerent la întrebările pe care le abordează.
Căutarea studentului în profunzime, dincolo de suprafaţă, încercarea lui de a găsi un răspuns la una din întrebări, poate dura mai mulţi ani, chiar şi o viaţă întreagă. Pe parcursul reprezentaţiei „Tehnica întrebării – frumuseţea răspunsului” adresez publicului întrebări din Koan. În acest caz, nu există un obiectiv spiritual sau filozofic, ci doar un spectacol bazat pe diferenţa dintre cuvânt şi gând, asemenea textelor lui Beckett sau Ionesco.
În mod evident, nimeni nu trebuie să găsească răspunsul „corect”, însă întrebările au rolul de a face conexiunea între public şi cei doi interpreţi. Întrebările creează legături între noi, creează un sentiment de implicare şi cooperare, permiţându-ne să ne îndreptăm împreună spre un moment comun de încântare, spre un teatru viu.
|
|
|
| Nu s-au gasit inregistrari in program pentru această piesa. |
|
|
