Gala Aniversară "Viorica Cortez şi prietenii", o întâlnire cu şase dintre cei mai importanţi muzicieni români, va avea loc pe 10 octombrie, pe scena Sălii Radio din Bucureşti, informează Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură, informeaza Agerpres.
Desfăşurat sub patronajul Ambasadei Republicii Italiene în România, evenimentul este organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, Orchestrele şi Corurile Radio România, Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură.
Potrivit comunicatului, îşi dau concursul câţiva dintre cei mai dragi colegi şi ucenici din generaţia mai tânără ai artistei: soprana Leontina Văduva, tenorul Călin Brătescu şi baritonul Florin Estefan, cărora li se adaugă un invitat special în persoana violonistului Remus Azoiţei, cel mai tânăr profesor din istoria Royal Academy of Music din Londra, apropiat prieten al mezzo-sopranei.
"Excelenţa sonoră va fi asigurată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta actualului ei dirijor permanent, Tiberiu Soare", precizează sursa citată, menţionând că "fragmente din cele mai cunoscute opere, precum Samson şi Dalila, Evgheni Oneghin, Tosca, Andrea Chenier, Lucia di Lammermoor, vor alterna cu surprize prestigioase proiectate în sala de concert, toate concentrate pentru a o aniversa pe una dintre cele mai ilustre dive ale teatrului liric mondial".