"La Lilieci" este, de fapt, numele cimitirului sătesc al Bulzestilor: o lume, așadar, înmormântată, dar cu care încă se mai comunică, evocată prin ritualuri de pomenire ce se desfășoară în chiar acest spațiu și mai ales reînviată în cuvânt din memoria localnicilor, din tradițiile și din folclorul lor. Față de poezia scrisă până atunci de Marin Sorescu, La Lilieci se deosebește într-o foarte mare măsură.
Acel joc, manierist ca tipologie, al ideilor cu fantezia a dispărut, dezvoltările "baroce" ale imaginilor ingenioase nu se mai regăsesc aici, iar confesiunea directă e, de asemenea, ca și absentă și nu e asumată "liric".Alte "medieri" și-au făcut, în schimb, apariția și au o funcție determinantă: narațiunea, dialogul, descrierea "realistă" de decoruri naturale și gospodărești, de secvențe de viață "normală", cu elemente când mai banale, când mai insolite, conducând spre o viziune dramatică, teatrală a lumii.
Avem de-a face în La Lilieci, cum foarte expresiv ne spune o formulă dintr-un poem, cu "un teatru mare cât satul". Este, într-un sens mai larg, o poezie a "rolurilor", în care autorul-povestitor preia măști, întrupează personaje din universul țărănesc și, mai ales, "fotografiază" date și situații ale realului, în substanța lor brută, păstrând doar gradul de "transfigurare" inerent, reținut aproape exclusiv în măsura în care faptul de viață și de limbaj preia structuri arhetipale, fiind gata modelat de un mod specific de a vedea lumea, prelucrat de tradiția seculara, adică are o deja marcată dimensiune simbolic ritualică, transmisă prin ani până în momentul refacerii ei în evocare. Faptul de viață pare, astfel, a se prezenta singur, avându-l ca unic mediator, bun conducător de energie verbală, pe autorul care preia rostitul și făcutul ca pe tot atâtea "felii de viață". (Ion Pop)
|
|
|
| Nu s-au gasit inregistrari in program pentru această piesa. |
|
|
