În Distopie. Shakespeare. Remix este vorba despre o apocalipsă a degradării lumii contemporane. Construit după principiul jocurilor video, spectacolul descompune și remixează textele lui Shakespeare într-un scenariu original despre putere și formele sale pervertite de manifestare. Un spectacol care aduce sub lupă, printr-o analiză simplă, construită modern, 100% Shakespeare, demascarea unor rețete de manipulare.
Distopie. Shakespeare. Remix ridică întrebări simple despre om, despre natura lui violentă în continuă adaptare cu “evoluţia societăţii”, despre formele de manipulare și de spălare pe creier, despre dezumanizarea vieții de azi, într-o disperată concurență cu lumile virtuale.