”Spre Damasc”este interpretată ca o piesă a viselor și o dramă despre convertire, călătoria invocată în titlu având loc în ”spațiul spiritual” al protagonistului. Klata și Majewski au citit ”Spre Damasc” în cheia culturii pop și au rescris-o în limbajul și realitatea contemporane. În această poveste despre criză și evadarea din viața banală, plasa fină de referințe este formată din motive muzicale și din filme.
Scena este înconjurată de o structură de cranii care formează ziduri de clădire – cu ferestre, balcoane și bovindou-uri. Lumea în care sosește Străinul, în interpretarea la care se face referire ca Idol, este un spațiu mort în care ies la suprafață fanteziile și deziluziile. Caesar, un pacient aparent inofensiv al Soțului, poate deveni un torționar în orice moment.
La un moment dat, Idolul și Soția evoluează într-un dans macabru necugetat, un fragment din faimosul film ”Bonnie și Clyde”. Fragmente din cântece cunoscute (inclusiv Nirvana, Army of Lovers sau ”Space Oddity” a lui David Bowie, interpretate de un cor de copii din Canada) reprezintă fundalul pentru alte momente ale schimbării.
Klata și Majewski utilizează aici cultura pop nu ca un ornament, ci ca un limbaj. Singurul limbaj, par ei să spună, cu care pot spune drama lui Strindberg, o piesă pe tema moralităţii despre un artist care își caută propria cale.
Totul în această reprezentație este exagerat– mii de cranii, stilul costumelor, expresia artistului oscilând între isterie (carismaticul M.Czarnik și ademenitoarea femeie-copil J.Wasilewska) și forma riguroasă (extraordinara D. Segda și K. Zarzecki). Dar această exagerare este plină atât de amărăciune şi ironie. O amărăciune care nu poate fi ignorată și care rezultă din neîmplinire.
