Regia: Cătălin Pătru Cu: Claudiu Fălămaş, Paul Bondane, Iulia Popa, Fabiola Dalia Petri
Rating:
(0 voturi)
Culorile muzicii" este un spectacol plin de energie, construit dintr-o succesiune de 12 scene scurte ce surprind destinele intersectate ale unor tineri, într-o staţie de autobuz. Construit ca o poezie urbană despre micile tragedii ale vieţii, visele şi victoriile efemere care apar în căutarea dragostei, producţia de la Sibiu îmbină umorul, pasiunea, dar şi dezolarea într-un spectacol original cu inserţii muzicale live.
"Culorile muzicii" este o coproducţie a Teatrului Naţional din Sibiu în parteneriat cu Departamentul de Artă Teatrală al Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu. Spectacolul este o adaptare după piesa "Abribus" a dramaturgului belgian Laurent van Wetter, ce a fost pusă în scenă pentru prima dată la Bruxelles, în anul 2003.
Premieră 18 martie 2014, Teatrul Naţional Radu Stanca