Regia: Alice Barb
Un mandarin de la curtea împăratului Altoum anunţă că fiica acestuia, principesa Turandot, se va căsători cu pretendentul de sânge regesc care va izbuti să dezlege cele trei enigme puse de ea. Ultimul dintre temerarii care, cuceriţi de neasemuita frumuseţe a principesei, îşi încercase norocul, prinţul Persiei, urma să fie decapitat asemeni tuturor celorlalţi tineri veniţi până acum.
În învălmăşeala care se produce, un bătrân este trântit la pământ, iar micuţa sclavă care îl însoţeşte strigă după ajutor pentru a-şi salva stăpânul. Un tânăr se desprinde din mulţime şi aleargă spre bătrânul prăbuşit; surpriza şi uimirea se citesc pe feţele celor trei: sub hainele sărăcăcioase se ascundea bătrânul Timur, regele detronat al Tartariei, tatăl tânărului prinţ Calaff ce se afla acum în faţa lui!Soarta despărţise de multă vreme pe tată de fiu şi această regăsire neaşteptată le aduce pentru moment fericire, lor şi tinerei sclave Liu.
Impresionat de credinţa şi devotamentul plăpândei fete, Calaff o întreabă ce a determinat-o să-şi urmeze stăpânul în surghiun. Răspunsul ei răsună simplu şi impresionant: făcea acest lucru pentru că într-o zi, de mult, tânărul prinţ îi dăruise un zâmbet.Apariţia de o clipă a lui Turandot în lumina lunii are efectul unei vrăji atotbiruitoare care robeşte pentru totdeauna inima lui Calaff. Un vechi imn precede apariţia lui Turandot, frumoasă şi cu privirea rece a idolilor neîndurători.
Ea explică tuturor de ce sunt sortiţi morţii tinerii care nu reuşesc să-i dezlege tainele; răzbuna în felul acesta o străbunică din neamul său, pe frumoasa Lu-Ling, care fusese dezonorată în propriul ei palat. Confruntarea dintre principesă şi Calaff este aşteptată cu teamă şi curiozitate. Sigură pe sine şi dornică să-l intimideze pe temerarul necunoscut, Turandot îi aminteşte: "Enigmele sunt trei, moartea e una".
Calaff îi răspunde încrezător: "Enigmele sunt trei, una este viaţa". Prima întrebare capătă răspunsul: fantoma care se naşte în fiecare noapte şi moare în fiecare dimineaţă este Speranţa. Asistenţa comentează uimită. Curând se aude răspunsul şi la a doua întrebare: Sângele este acela care clocoteşte, fierbinte ca o febră, sau este rece ca gheaţa. Şi ultima enigmă este dezlegată: îngheţul care înfierbântă este ea ? principesa Turandot.
Finalul operei aduce lumină pentru toţi acei care o aşteptau cu înfrigurare. Calaff topeşte într-o îmbrăţişare inima de gheaţă a frumoasei Turandot, în ochii căreia apar primele lacrimi omeneşti. Glasurile lor se unesc cu ale mulţimii într-un şuvoi luminos, ca o torţă a biruinţei asupra răului.
|
|
|
| Nu s-au gasit inregistrari in program pentru această piesa. |
|
|
