Marea epocă a romantismului, care a cunoscut prin operă o deosebită strălucire în Italia, se încheie cu perioada ilustrată de curentul verist ce reflectă tendinţa de înnoire a limbajului muzical. Dacă noua tendinţă a verismului revine lui Leoncavallo şi Mascagni (să ne amintim ''Cavalleria Rusticana'' şi ''Paiaţe'' puse în scenă şi jucate cu sălile arhipline şi la Opera Braşov), Giacomo Puccini (1858-1924) rămâne prin complexitatea artei scenice, cel mai ilustru muzician al perioadei.
El cultivă mai puţin exagerările pasionale ale verismului, păstrând doar sugestia trăirilor subiective. Tripticul puccinian compus din operele într-un act: ''Il Tabarro'' (Mantaua), Suor Angelica şi Gianni Schicchi (singura comedie a lui Puccini), s-a bucurat de un succes extraordinar încă de la premiera mondială de la Metropolitan Opera din New York din decembrie 1918.
Acţiunea se desfăşoară la Paris, pe un slep de pe Sena, la începutul sec. XX. Pe slepul lor, Michele şi Giorgetta stau de vorbă, hamalii muncesc. Luigi, amantul Giorgettei, cel mai tânăr dintre hamali, suportând din ce în ce mai greu duplicitatea şi sărăcia, îşi anunţă şeful că intenţionează să plece.
Rămaşi singuri ''Luigi şi Giorgetta, îşi amintesc clipe frumoase din iubirea lor. Îşi mai dau o ultimă întâlnire semnalul fiind un chibrit aprins. Michele îşi dă seama că soţia lui nu îl mai iubeşte, îi reprosează acest lucru dar ea, învelită, în mantaua lui, îi răspunde evaziv şi pleacă. Michele, singur, nervos şi cu frământările lui, îşi aprinde pipa cu un chibrit fără să realizeze că dă astfel semnalul aşteptat de Luigi.
Îl surprinde ''înţelege tot şi îl ucide ascunzându-l în mantaua lui. Giorgetta revine încercând să îşi îmapace soţul. Dar acesta ridică mantaua oferind femeii spectacolul groaznic al morţii lui Luigi. Puccini chiar dacă subiectul este unul dramatic, reuşeşte să evite elementele de senzaţie în favoarea aspectelor romantice şi emoţionante.
|
|
|
| Nu s-au gasit inregistrari in program pentru această piesa. |
|
|
