Regia: Valentin Voicilă
Cu: Oltea Blaga, Roxana Sabău, Constantin Florea, Doru Nica
''Ideea acestui spectacol este născută din realitatea vieţii. De multe ori suntem atât de singuri, deşi aparent comunicăm. Teatrul este un refugiu. A fost în perioada adolescenţei mele şi de-a lungul vieţii a reprezentat o oază în pustiul vieţii. Îi invit pe spectatorii noştri să mediteze la propria lor existenţă şi la această soluţie eternă, oferită de Caragiale: zâmbetul în asperităţile vieţii, meditaţia, jocul.
Dacă le vom stăpâni ne vom defini şi vom fi o bucurie pentru semenii noştri. Spectacolul meu se numeşte ''Al tău vechi, Caragiale!'' pentru că aşa îşi încheia Caragiale scrisorile către Vlahuţă. Începea adresându-i-se într-un mod dezarmant pentru noi, cei de azi ''Frate Vlahuţă'' şi încheia aşa cum am arătat puţin mai devreme. Extrapolând, ''Al tău vechi, Caragiale'' pentru ''Fratele Vlahuţă'' poate însemna ''Al tău vechi, Caragiale!'' pentru Andrei, Margareta, Teodora, Mihaela, pentru fiecare dintre voi.
Din punct de vedere regizoral, scrisorile către Vlahuţă îmi oferă puntea dintre momente, alternanţa între cele patru momente. Din punct de vedere tehnic, ele oferă un moment de respiro, pentru ca spectatorii să poată primi darul momentului următor. Pentru mine, aceste scrisori înseamnă meditaţia asupra condiţiei artistului, asupra prieteniei, asupra dragostei de neam.
Aceste scrisori sunt puţin cunoscute pentru că nu au dimensiunea interioară a Momentelor şi pieselor de teatru scrise de Caragiale. Am onoarea să colaborez la acest spectacol cu Constantin Florea, Oltea Blaga, Dan Covrig (echipa mea de la ''Năpasta''). Mă bucur să îl am pe Doru Nica alături de noi, pe mai tânăra Roxana Sabău'', consideră Valentin Voicilă.
|
|
Nu s-au gasit inregistrari in program pentru această piesa. |
Regia
Valentin Voicilă
Scenariul
Ion Luca Caragiale
Distribuția
|
Oltea Blaga |
|
|
Roxana Sabău |
|
|
Constantin Florea |
|
|
Doru Nica |
|
|
Dan Covrig |
|
|
Valentin Voicilă |
|
|
|