Regia: Andrei Şerban
Cu: Romina Boldaşu, Tatiana Grigore, Ancuţa Gutui, Andreea Lucaci
''La şcolile de teatru din America, studenţii învaţă despre acest spectacol ca fiind unul dintre cele mai reprezentative ale avangardei secolului XX, un spectacol care a făcut istorie, care a produs ''şoc'' şi surpriză în întreaga lume'', a declarat Andrei Şerban.Sfârşitul războiului troian. Participanţii, în frunte cu regina Hecuba, evocă spiritul Troiei.
Femeile troiene devin prizonierele soldaţilor greci. Prinţesa Cassandra, preoteasă a lui Apollo, într-o transă profetică, avertizează despre noi pierderi şi sacrificii viitoare. Andromaca, văduva lui Hector (mort şi el, la fel ca toţi eroii troieni) îl protejează pe fiul ei Astyanax, singurul supravieţuitor troian de sex masculin. El reprezintă ultima speranţă a troienelor, care se grăbesc să-l încoroneze ca rege, dar grecii îl iau ostatec pentru a-l omorî. Apare Elena, cea care a provocat războiul, când a fost răpita de troianul Paris.
E adusă de Menelaus, soţul trădat şi umilit. Cele două tabere, reunite în ură, se aruncă asupra ei. Hecuba o blestemă. Partea a doua a spectacolului are un caracter mai liric, e o meditaţie asupra evenimentelor tumultoase care au avut loc. Copilul-rege e înmormântat, fantoma lui Achiles vine să-şi răzbune moartea, iar Poluxena, o tânără vestală, îi cade victimă. Vapoarele sunt pregătite pentru călătoria spre Grecia, femeile îşi iau rămas bun unele de la altele.
Vor fi duse în exil. Deşi au fost deposedate de tot, ceva le-a rămas, ceva ce nu le poate fi luat: forţa spiritului. O civilizaţie a luat sfărşit. Troienele vor fi asimilate unei noi culturi. Dar această forţă spirituală va fi flacăra ce va da naştere noii civilizaţii. Troia... Grecia... apoi Roma, fiecare cultură a transmis spiritul mai departe.''...tratează acelaşi subiect ca opera lui Berlioz Les Troyens. Deşi iniţial a avut premiera acum 40 de ani într-un teatru - La Mama din New York, condus de celebra şi unica Ellen Stewart - lucrarea avea o formă şi o structură epică operatică.
Compozitoarea americană Liz Swados, inspirându-se din diverse teme muzicale etnografice, aparţinând anumitor culturi pe care le-a studiat în călatoriile ei, a compus o operă în care textul şi muzica au fost concepute împreună: limba greacă veche a lui Euripide (redată în original) tratează efectele dezastruoase ale invaziei grecilor în Troia şi consecinţele tragice ale distrugerii unei civilizaţii.Aceste evenimente erau explorate nu ca o înscenare muzeisitică, ci o experienţă viscerală ce ne poate atinge pe oricare din noi, în orice moment al istoriei.
O bună parte din antrenametul vocal se baza pe studiul altor culturi. Expresia prin muzică a diferitelor mituri tragice, fie africane, fie asiatice sau mai aproape de noi, din Balcani, toate aceste teme şi melodii aveau ecou în sufletul omului universal. Cum s-a lucrat? De exemplu, în repetiţii le-am dat interpreţilor să asculte o culegere de bocete maramureşene. Actorii încercau să reproducă sunetul la început prin repetare mecanică, apoi descoperind dinăuntru mecanismul vibraţiei sonore, astfel ca emisia să devină organică.
Libretul a evoluat firesc fără să ne gandim la ordinea frazelor, ci la situaţiile cheie ale piesei şi de acolo am găsit expresia cea mai adecvată de a le exprima liber în ritm. Colajul final nu a urmat deloc textul lui Euripide, dar prin înlănţuirea de acţiuni şi situaţii-cheie, precis orchestrate, atmosfera şi sentimentul piesei au fost recreate. Şi după multe turnee internaţionale şi o lungă carieră pe scena newyorkeză, ''Troienele'' (una din cele trei părţi care constituiau Trilogia greacă), au fost înscenate la Teatrul Naţional din Bucureşti, imediat după revoluţie.
Impacul asupra generaţiior care au urmat a fost puternic. Si de aceea Beatrice Rancea care juca şi dansa în spectacol, mi-a propus să refac la Iaşi acest experiment universal de operă teatrală,'' Andrei Şerban.Foto: Mihaela Marin.
Premieră
13 decembrie 2012, Opera Naţională Română Iaşi
|
