| In august 1944, Hitler a luat prizonieri doi cetăţeni din  Romania, o femeie şi copilul acesteia. I-a dus la cartierul său general  din Germania, pentru a face din ei scut uman împotriva aliaţilor.  Recent, acel copil, azi un bărbat în vârstă de 71 de ani, l-a chemat în  instanţă pe Regele Mihai pentru testul paternităţii... “Este, de fapt,  tatăl meu”, susţine Dieter Stanzeleit.
 Regele Mihai,  citat la Judecătoria sectorului 1, trebuie să se prezinte în faţa  instanţei, anul viitor, pe 20 aprilie, pentru determinarea paternităţii.  Aceasta a fost cerută de cetăţeanul german Dieter Stanzeleit, 71 de  ani, care pretinde că este fiul Suveranului. Stanzeleit se află în  posesia mai multor documente din care rezultă o poveste halucinantă.
 În  1937, Casa Regală a României a hotărât să unească destinele lui Mihai,  pe atunci adolescent, cu o descendentă a Casei Regale a Marii Britanii -  adică un mariaj de convenienţă, ce urma să asigure neutralitatea ţării  noastre în caz de război. A fost aleasă Nerissa Bowes- Lyon, rudă de sânge a actualei regine  Elisabeta a Angliei. Tânăra a venit în România, iar cei doi s-au plăcut,  din moment ce Nerissa Bowes-Lyon a rămas însărcinată. Căsătoria a avut  loc pe 7 septembrie 1939, la Azuga, în mare taină. Prinţul Mihai avea 18  ani, iar prinţesa Nerissa, 19 ani. Tot în secret a fost botezat şi  copilul care a venit pe lume ca urmare a acestei relaţii, adică  Nicolae-Vasile de Alba Iulia.
 
 De ce în secret? Hitler invadase  deja Austria şi Cehoslovacia fără ca acţiunile lui să nască reacţii  concrete din partea Angliei. De frica Germaniei, oficialităţile române  au preferat să ţină sub tăcere “alianţa” făcută cu Anglia.
 Pentru a se păstra discreţia, Nerissa Bowes-Lyon şi fiul ei,  Nicolae-Vasile, au stat tot timpul la reşedinţa regală de la Săvârşin.  Dar, cum naziştii aveau şi ei reţeaua lor de informaţii, la data de 25  august 1944, după ce România a întors armele şi a trecut de partea  aliaţilor, prinţesa şi fiul ei au fost arestaţi de trupele SS şi duşi în  Germania, la cartierul general al lui Hitler, în Wolfsschanze. Prin  intermediul lor, Hitler voia să şantajeze Anglia pentru o pace  avantajoasă naziştilor.
 Totodată, prin prezenţa celor doi  descendenţi ai Casei Regale britanice în cartierul general german, erau  evitate bombardamentele aliaţilor. “Într-adevăr, pe perioada cât am stat  acolo, nu au fost bombardamente”, spune Dieter Stanzeleit, cel ce  susţine că odinioară se numea Nicolae-Vasile şi că ar fi fiul regelui.  Văzând însă că orice încercare de înduplecare a englezilor a eşuat,  Hitler a ordonat ca Nerissa să fie executată. Apoi, în 1945, Nicolae-  Vasile a fost dat în grija unei familii germane, primind numele de  Dieter Stanzeleit şi cetăţenia germană. Acesta a studiat muzica, a  devenit un mare violonist, dar nu a uitat niciodată cine este de fapt.  În 1990, a început să caute documentele care să-i ateste descendenţa.
 “La un moment dat, l-am contactat pe Regele Mihai şi am avut o  conversaţie civilizată. I-am spus că este tatăl meu, dar el a refuzat să  recunoască faptul că sunt fiul său. De aceea am strâns actele  doveditoare şi m-am adresat instanţei germane, care a aprobat cererea  mea de stabilire a paternităţii, solicitând instanţei din România să mă  sprijine pentru efectuarea unui test de paternitate”, ne-a menţionat  Dieter Stanzeleit. Dacă testul ADN va confirma ceea ce arată  documentele, atunci Stanzeleit îşi va lua numele princiar de  Nicolae-Vasile de Alba Iulia şi va fi urmaşul oficial al Regelui Mihai. Testul de paternitate pe care îl va da Regele Mihai va consta nu  numai în prelevarea de probe biologice, ci şi într-un interogatoriu.  “Tatăl meu va fi întrebat dacă s-a căsătorit la data de 7.09.1939 cu  Nerissa Jane Irene Bowes-Lyon, dacă li s-a născut un copil pe nume  Nicolae-Vasile, dacă soţia şi fiul i-au fost răpiţi de trupele SS şi  dacă îi este cunoscută soarta lor ulterioară. Apoi i se vor lua probe  pentru testul ADN”, ne-a spus Dieter. De asemenea, Stanzeleit pune sub  semnul întrebării legalitatea căsătoriei Regelui Mihai cu prinţesa Ana  de Bourbon-Parma, în anul 1948. “Din moment ce regele nu  era divorţat de mama mea şi nu avea dovada decesului ei înseamnă că  actul de căsătorie din 1939 era valabil, iar mariajul cu prinţesa Ana  era ilegal. Ca atare, sunt singurul descendent legal al Regelui Mihai”,  ne-a mai spus Stanzeleit «Averea e a poporului român»
 
 "În  cazul în care voi fi recunoscut legal, averea care îmi va reveni ca  urmaş trebuie să aparţină, după opinia mea fermă, poporului român. În  acest sens, voi folosi tot ce voi primi legal, pentru înfiinţarea unei  fundaţii în favoarea poporului român: în scopuri culturale, sociale şi  educative", spune Dieter Stanzeleit. Sursa: libertatea.ro   
 
 |