Parlamentul European a adoptat în iulie o rezoluţie prin care le recomandă companiilor din UE listate pe bursă să aibă cel puţin 30% femei în conducerea de vârf. Pentru a nu lăsa la mâna firmelor aplicarea măsurii, europarlamentarii au cerut Comisiei Europene să elaboreze o legislaţie care să impună această cotă în toată Uniunea.

Chiar dacă par exotice, astfel de legi funcţionează în câteva state. Norvegia a fost prima ţară care a introdus, în 2003, o reglementare cu praguri clare pentru firme şi cu pedepse aspre. De altfel, europarlamentarii s-au inspirat exact din cotele Norvegiei atunci când au stabilit ţinta finală a raportului bărbaţi - femei la conducerea marilor companii din Uniune: 40% femei, până în 2020.

În medie pe economie, femeile câştigau în 2009 cu 17% mai puţin pe oră, comparativ cu bărbaţii, în UE 27, conform datelor Eurostat. Procentele diferă de la stat membru la altul. Distanţa salarială cea mai mică, pe genuri, apare în Slovenia (sub 3%), iar cea mai mare în Estonia (peste 30%). Austria şi Germania se află pe locurile trei şi patru, de la coadă, cu o diferenţă de salarizare de 25 procente, respectiv 23, între bărbaţi şi femei.

România stă bine în statisticile care dau o imagine despre diferenţele de gen prezente în social. În topul celor mai mici diferenţe salariale ocupă locul patru, femeile câştigând, în medie, cu 8% mai puţin decât bărbaţii.

Şi la ceilalţi indicatori se plasează bine în clasamente, iar aici, spun sociologii, este şi meritul comunismului, care, dintr-un motiv sau altul, a „forţat" ceea ce se cheamă egalitatea dintre femei şi bărbaţi. Nicolae Ceauşescu îşi dorea o ţară puternic industrializată, dar fiindcă nu avea forţa de muncă necesară, a creat infrastructura calificării tinerilor de la ţară şi a femeilor: a făcut internate pentru ca cei din rural să poată studia la licee şi facultăţi, a construit creşe şi grădiniţe pentru a le convinge pe femei să muncească.

Cine este mai potrivit pentru postul de şef, o femeie sau un bărbat?