levelboy

În zădar în colbul şcolii,
Prin autori mâncaţi de molii,
Cauţi urma frumuseţii
Şi îndemnurile vieţii,
Şi pe foile lor unse
Cauţi taine nepătrunse
Şi cu slovele lor strimbe
Ai vrea lumea să se schimbe.
Nu e carte să înveţi
Ca viaţa s-aibă preţ ­
Ci trăieşte, chinuieşte
Şi de toate pătimeşte
Ş-ai s-auzi cum iarba creşte.

Efe

Eu sunt un zbor frant
o melodie de aripi neterminata
un pas descult pe o palma fierbinte
un zambet pierdut in rasul tau.

eu sunt o scrisoare de dragoste
deschisa,dar niciodata citita
o mana alunecand pe un pian
intr-o simfonie a cuvintelor nerostite...

eu sunt o fereastra deschisa
pentru zborul viselor tale
dar geamurile mi-au inghetat fara rost
in ierni de asteptare.

LLcoolAlin

Esti frumoasa ca o stele
Tu mi'ai rupt inima'n doi
Toate inimile noastre
Bate pentru tu si noi!
(declaratia de dragoste a unui manelist) =))

Efe

cateodata sunt trist,pun papusi in fereastra,
insotesc un paianjen pe albastra,
aranjez in oglinda un fragment de fantana,
doua linii din palma mi se plimba pe mana.
scot lacrimi din cuie,bat crini in pereti,
pun mireasma in linguri,iau pozitia drepti,
trag o haina pe trup,putrezesc pe o parte,
cateodata sunt trist,dar departe de moarte.

STORM

sunt o fana Eminescu inca din generala... iar Luceafarul la am invatat pt ca mi a placut f tare, dar anumite strofe din el imi sunt f dragi:

" dar un luceafar rasarit
din linistea uitarii
da orizont nemarginit
singuratatii marii.

in taina genele le plec
caci mi le umple plansul
cand ale valuri ape trec
calatorind spre dansul"

si ghiciti ce?? la bac mi a picat eminescu si la scris si la oral ;)) lucky me :P nu mai stiu toate poeziile lui pe care le am invatat in timp, dar Luceafarul din cand in cand il recitesc pt al nu uita...imi este f drag ...poezia copilariei :P

Efe

Iubeste-mi mainile si ochii,
si iarta-le dac-au fost clipe,
in care n-au stiut sa-ti spuna
in care n-au stiut sa-ti dea
atat cat ar fi vrut,
atata-cat poate doru-ti le cerea.

in dragostea,
in indoiala,
in deznadejdea unei clipe...

iubeste-mi mainile si ochii,
si iarta-le nevruta vina
ca prea tarziu venira-n cale-ti,
si prea curand se duc de tot.

dezleaga-mi sufletul de vina
ca in curand n-am sa-ti mai pot
aduce-n maini si-n ochii
durutul,
tarziul zambet de lumina..
iubeste-mi mainile si ochii
si iarta-le daca durerea
ca ti-au plecat
va fi mai mare
decat norocul c-au venit...

iubeste-mi mainile si ochii
si iarta-le ca n-au puterea
din moartea lor
sa-ti creasca vietii
nestinsul zambet de zenit.

Vama Veche a pus versurile astea pe muzica ...:x

Efe

a,si mi-am mai adus aminte de una,dar de data asta o copiez,ca n-o stiu decat partial...:D

Îţi mai aduci aminte, doamnă?
Era târziu şi era toamnă,
Şi frunzele se-nfiorau,

Şi tremurau în vântul serii
Ca nişte fluturi chinuiţi,
Ca nişte fluturi rătăciţi
Din ţările durerii.

Ţi-aduci aminte iar de seara
Şi-amurgu-acela violet,
Când toamna şi-acorda încet,
Pe frunza galbenă, chitara?

Pe lac, ce-n lună s-argintase,
Încet o lebădă trecea,
Şi pata-i albă se pierdea
În seara care se lăsase...

Şi-atunci, doar inimă şi vise,
Ne-am dus ca lebăda şi noi,
Călcând nisipul plin de foi
Sub ceaţa care-l umezise.

Aşa născut, în plină toamnă,
Amorul meu ce-nmugurea
Sub foi ce toamna-ngălbenea...
Îţi mai aduci aminte, doamnă?

Fr33zy

"Atat de mult el o iubea pe ea ca insusi cerul se curba albastru." Nichita Stanescu.

Efe

Leoaica tânără, iubirea
mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

Şi deodata-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţişni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire,
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme...

mishucj

Slava tie studentie sa ne fi mereu un scut
Numai datorita tie UNIVERSITATEA s-a NASCUT

Numai U cam versurile  astea si alte cateva poezi de  acest gen imi plac si le  stiu :D

misterra

Cand dintre pomi spre mare se rasucise vantul,
Si-n catifeaua umbrei nisipul amortea,
L-a scos un val afara cu grija asezandu-l
Pe-un cimitir de scoici ce stralucea.

La marginea vietii clocotitoare-a marii
Sta nefiresc de teapan, trufas, insa rapus.
Priveste inca parca talazurile zarii
Cu gatul gales indoit in sus.

Murdare si sarate-s aripile-i deschise,
Furtuna ce-l izbise ii canta-un surd prohod
Lucesc multicolore in juru-i scoici ucise
Al caror miez caldurile il rod.

De valuri aruncate pe tarmul sec si tare
Murira fara lupta sclipind acum bogat,
Le tulbura lumina lor alba, orbitoare,
Aripa lui cu mal intunecat.

Deasupra tipa-n aer dansand in salturi bruste,
Sfidand nemarginirea, un tanar pescarus.
Razboinicul furtunii zvarlit intre moluste
Rasfrange-n ochiu-i stins un nou urcus.

Cand se-nteteste briza aripa-i se-nfioara
Si, renviat o clipa de-un nevazut indemn,
Iti pare ca zbura-va din nou, ultima oara,
Spre-un cimitir mai sobru si mai demn.
(Albatrosul ucis - N. Labis)

misterra

- Care apropie oamenii, ai spus?
Nu stiu - parca-as vrea să-ti ghicesc în talpa.
- Poate în palma.
- Eu nu ghicesc decât în talpa.
- Ce semn de punctuatie?
- Nimic, adica pune un numar.
Ce numar porti la pantofi?
- 36.
- Foarte bine, 36 mă inspira.
Oricum, e un numar cistigator -
Imi place cum inchizi tu ochii.
Atunci când inchid ochii, plutesc.
(Fara punctuatie - M. Sorescu)

misterra

Sta pe ganduri Buda,
De mii de ani,
Cu picioarele sub el,
Incropind o filosofie.

Sa stii sau sa nu stii?
Ganduri.
Oricum, pozitia e convenabila.
Mai asteptam.
(Statuie - M. Sorescu)

Efe

am zarit lumina pe pamant
si m-am nascut si eu
sa vad ce mai faceti.
sanatosi?voinici?
cum o mai duceti cu fericirea?
multumesc,nu-mi raspundeti.
nu am timp de raspunsuri.
abia am timp sa pun intrebari.
dar imi place aici.
e cald,e frumos
si atata lumina
incat creste iarba.
iar fata aceea,iata
se uita la mine cu sufletul...
nu draga,nu te deranja sa ma iubesti.
o cafea neagra voi servi totusi
din mana ta
imi place ca tu stii s-o faci
amara.

:X:X

mishucj

noi in gruia cand venim
pe 7 strazi va fugarim
nu cantati nu va afirmati
pe stadioane ce cautati
nu va comparati cu noi
ne-am .......mereu pe  voi
sunteti doar niste cioroi
Cluj-napoca  s"U"ntem noi!
la la la la la la la la la
la la la la la la la

Efe

Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mã tem.

Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred în pereche
Si totusi ceva sã-ntamplat.

Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, intuneric si tu
Intram în amor fãrã nume
Fiorul ca fulger cazu.

Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe cãi au cazut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sarut.

Acum te declar Dumnezee
Eu insumi sã simt Dumnezeu
Continuã lumea femeie
Cu plozi scrisi în numele meu.

Afara roiesc intunerici
Aici suntem noi luminosi
Se cearta-ntre ele biserici
Facandu-si acelasi repros.

Si tu si iubirea exista
Si moartea exista în ea
Imi place mai mult când esti trista
Tristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mã sprijin de cer,
Tu esti în puterile mele,
Desi inchizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mã-ntorc la silaba dintai,
Prãval peste tine padurea:
Adio, adica ramai.

Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mã tem.

Efe

si daca tot e vorba de versuri,desi nu e o poezie,nu ma pot abtine...
"we're just two lost souls swimming in a fish bowl,
year after year,
running over the same old ground
what have you found?the same old fears.
wish you were here..".

nikko

Că ne iubim - şi-o ştie lumea toată -
E-adevărat ;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti...
Şi nu va şti-o, poate, niciodată...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ne-am cunoscut în ţara-n care-alt'dată
Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,
Într-un amurg de toamnă, orchestrată
În violet,
În alb,
În roz
Şi-n bleu.

Şi ne-am iubit întâia oară-n parcul
În care Nimfele de marmură privesc,
Cu ochii-ntrebători, către peluza
Pe care-un Zeu îşi pregăteşte arcul,
Să-şi bată joc de cei ce-l ocolesc...

Şi ne-am iubit!...
Ţi-aduci aminte?...
Bluza -
Ah!... Bluza ta pe sânu-ţi decoltat
Părea un peplum de mătase, sfâşiat
Pe sânul unei Venere ce moare!...

Şi ne-am iubit cu-atâta nebunie,
Că statuile albe ne-au privit
Cu ochi geloşi,
Iar zeul a-mpietrit
În mână cu-o săgeată-otrăvitoare!...
Şi ne-am iubit,
Şi-azi toată lumea ştie
Că ne iubim...
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti!...

nikko

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână...

nikko

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an...

Îţi mulţumesc!...
Dar cum?... Ce s-a-ntâmplat?...
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?...
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ţi-a stat de veghe-atâta timp
Şi te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Şi nu te-ai prăfuit?...

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect de preţ cu smalţul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde eşti...
Să nu te mişti...
Şi dacă ne iubeşti -
O!... dacă ne iubeşti cu-adevărat -
Aşteaptă-ne la fel încă un an...
Un an măcar...
Atât...
Un singur an...

Iubire, bibelou de porţelan!...

nikko

În seara când ne-om întâlni -
Căci va veni şi seara-aceea -
În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
Şi-ţi voi citi
Capitole din epopeea
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om întâlni
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voieşti sau nu să fii a mea?

În seara când ne vom iubi -
Căci va veni şi seara-aceea -
În pat vom presăra buchete de trandafiri şi chiparoasă
Ne vom închide-apoi în casă
Şi vom zvârli în stradă cheia...
Şi-n seaca când ne vom iubi
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voieşti să nu mai fii a mea?...

Şi-n seara când ne-om despărţi -
Căci va veni şi seara-aceea -
Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,
Iar florile de chiparoasă şi trandafirii-i vom presa
În cartea roză-a epopeii
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om despărţi
Te voi ruga,
Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit 'naintea ta:
- Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!...

nikko

În cinstea ta, -
Cea mai frumoasă şi mai nebună dintre fete, -
Voi scri trei ode,
Trei romanţe,
Trei elegii
Şi trei sonete.
Şi-n cinstea ta, -
Cea mai cântată din câte-n lume-au fost cântate, -
Din fiecare vers voi face
Câte-un breloc de-argint, în care
Gândirile-mi vor sta alături, ca nişte pietre nestemate
De-a pururi încrustate-n bronzul
Unei coroane princiare!...

Din ţara-n care dorm de veacuri vestiţii Faraoni,
Din ţara
În care Sfincşii stau de vorbă cu Nilul sfânt
Şi cu Sahara,
Din ţara-n care palmierii
Vestesc arabilor furtuna
Şi caravanelor pierdute
Că nu se mai întorc nici una,
Din ţara asta minunată,
Tăcută,
Tristă
Şi bizară,
Îţi voi aduce trei smaralde nemaivăzute-n altă ţară,
Trei perle blonde, pescuite de Negri-n golful de Aden,
Şi trei rubine-nsângerate, ascunse toate-ntr-un refren
De Triolet,
Pe care nimeni nu-l va înţelege, fiindcă nu-i
Pe lume nimeni să-nţeleagă simbolul Trioletului!...

nikko

Pe-acelaşi drum,
Mânaţi de-acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,
De-aceleaşi neînţelese-avânturi spre tot mai sus,
Pe-acelaşi drum
Pe unde ieri trecură poate,
Străbunii noştri
Şi parinţii,
Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani,

Noi -
Cărora ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe
Şi doliul vremilor apuse,
Şi-al idealurilor scrum -
Pe-acelaşi drum
Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani!

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calea noastră întâlni-vom
Pe cei bătrâni rămaşi în urmă -
Pe cei ce ne-or privi cu ochii în lacrămi
Cum le luăm-nainte.
Iar noi
Le vom citi-n figură cum suferinţele le curmă
În suflet sfintele avânturi
Şi-n gură caldele cuvinte...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calarea noastră întâlni-vom -
O!... câte nu poţi să-ntâlneşti
Când drumu-i lung
Şi nesfârşită e năzuinţa ce te mână
Tot mai departe
Şi te poartă,
Ca pe un orb ţinut de mână,
Spre-ntrezărite-Aureole -
Nimicuri scumpe pământeşti!...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!...
Şi mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc.

Dar va veni o zi în care
Ne vom opri deodată-n drum,
Înspăimântaţi că-n urma noastră
Zări-vom pe-alţii cum sosesc,
Cum ne ajung,
Ne trec-nainte
Şi râd că nu-i putem opri...

Da...
Va veni şi ziua-n care vom obosi,
Şi va veni
Un timp în care-al năzuinţii şi-al aiurărilor parfum
Ne va părea miros de smirnă,
Iar cântul ţiterelor sparte
Un Psalm cântat de-un preot gângav
La căpătâiul unei moarte
Pe care numeni n-o cunoaşte...

Şi-atunci, privind un urma lor -
Ca cei ce n-au nimic să-şi spună
Când nu-şi pot spune tot ce vor -
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani,
Vom adormi ca şi drumeţii
Ce dorm uitaţi de mii de ani!...

nikko

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie...
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată...

A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe - călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt'dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete...

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!

Efe

la sarbatoarea florilor de mar
cand drumul cere pasii sa se-astearna,
acum ne despartim intr-adevar
precum ne promisesem asta-iarna.


la sarbatoarea focurilor mari
cand toata lumea varuie de paste
din viata mea incepi sa si dispari,
fiinta mea nici nu te mai cunoaste.

la sarbatoarea soarelui deplin,
cand sangele-n batrani se poticneste
iubindu-te iti spun ne despartim
si sa ne regasim nu-i vreo nadejde.

adio,deci,mai e ceva de zis
cand cad din geam deodata doua glastre
se sinucide parca un cais
la sarbatoarea despartirii noastre.

ne mai ramane floarea de gutui,
ca toate celelalte ne condamna
doar ei mai poti cate ceva sa-i spui,
sa mi te aminteasca inspre toamna.

atatea floi la despartire-avem,
atatea flori ca-n bietele romante
de parca hohoteste un blestem,
porunca lui civilelor instante.

si floarea de cires de care-am spus
a-mbatranit si s-a zbarcit in frunte,
incet de parc-ar duce un obuz,
un tren transporta flori pe apeducte.

tu crezi ca despartirea-i pentru ea
dar tu nu vezi ce flori-numai ruine-
sa nu te minti,ca nu-i deloc asa,
te parasesc spre-a ma gasi pe mine.

la sarbatoarea florilor de soc
cand lunca lumii galgaie salbatic
ne despartim plangand,la acest foc,
pe-a carui vatra noi am fost jaratec.

de mar,de visin,de gutui,de par,
e floarea-n sarbatori pana departe
acum ne despartim intr-adevar,
cu-atatea flori in jur ca la o moarte.

ce-i zis e zis si-n cantec iti spuneam
ca va veni aceasta clipa-n care
de-atatea flori pe fiecare ram
ninsorile vor mirosi a floare.

adio,deci,te vad,dar nu te vad,
cand florile de noapte-incep sa cearna,
si daca despartirea-i un prapad
proiectul ei ti l-am trimis din toamna.

pierduta mea,pe veci pierduta mea,
acum cand florile se tin de mana,
asculta cantecul precum era
ninsoarea noastra sfanta si pagana.

misterra

La Circ...
Un accident banal —
Un acrobat,
Un salt mortal
Si...
Acrobatul nu s-a mai sculat...
Alamurile din orchestra au tacut,
Iar clovnii din arena au tipat...
Dar publicul din staluri n-a crezut
Ca poate fi si-un accident adevarat
Si-a fluierat...
Zadarnic —
Mortul n-a mai inviat...
Pacat de el !...
Era un tanar acrobat frumos,
Cu corpul tatuat de sus si pana jos,
De care publicul se minuna,
Cand il vedea-ndoit ca un inel,
Sau cand pe bara fixa se-nvartea

Ca o morisca de cafea
Cu balerina langa el!...
Dar balerina nu-l iubea!...
Povestea lui?
Hm!...
Povestea mea —
A mea,
A ta
Si-a altora!...
Acelasi accident de circ, banal...
O zi «relache»,
Si-apoi, la fel,
Cu-aceeasi balerina langa el,
Alt acrobat...
Alt salt mortal!...

emmi

Si daca ramuri bat în geam
Si se cutremur plopii,
E ca în minte sa te am
Si-ncet sa te apropii.



Si daca stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Inseninându-mi gândul.

        


Si daca norii desi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte sa-mi aduc
De tine-ntotdeuna.

Efe

De remarcat abundenta reprezentantilor masculini la aceasta tema.:)

google

George Bacovia Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...

nikko

....................................
De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Caci va fi sub palarie
S-apoi cine treaba are!
..........................................

rozalia1

Daca Ploaia S-Ar Opri

Daca pleci usa nu o mai inchide
Sper sa treci poate maine pe aici
Te petrec si ma uit la tine
Parca pierd ceva din mine
Zau, imi e greu

Poate daca ploaia s-ar opri
Si din cer n-o sa mai cada lacrimi
Stele ar rasari, tu ai veni
Suparat sunt, Doamne iar
Stau in carciuma sa-mi inec amarul
Beau si te astept pana la zi

Ploua incet, incet
Ploua si-mi este dor
De ochii tai
Sa mor imi e dor

Ploua incet, incet
Ploua si-mi este dor
De ochii tai
Sa mor imi e dor

Te astept sa te intorci din nou la mine
Chipul tau si de ochii tai mi-e dor
Poza ta din sertar o scot
Nu ma uit la ea, nu pot
Zau, imi e greu

Poate daca ploaia s-ar opri
Si din cer n-o sa mai cada lacrimi
Stele ar rasari, tu ai veni
Suparat sunt, Doamne iar
Stau in carciuma sa-mi inec amarul
Beau si te astept pana la zi

Poate daca ploaia s-ar opri
Si din cer n-o sa mai cada lacrimi
Stele ar rasari, tu ai veni
Suparat sunt, Doamne iar
Stau in carciuma sa-mi inec amarul
Beau si te astept pana la zi

Ploua incet, incet
Ploua si-mi este dor
De ochii tai
Sa mor imi e dor

Ploua incet, incet
Ploua si-mi este dor
De ochii tai
Sa mor imi e dor

Efe

mi-e trist si usor;e seninul durerii.
tristetea mi-e plina de tine.
de tine si-atata...nimic n-o munceste,
nu vine nimic s-o raneasca,
si inima arde din nou si iubeste.
nu poate decat sa iubeasca.

valent

.............
Luna pe cer trece-asa sfânta si clara,
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Stelele nasc umezi pe bolta senina,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ti-e plina.
.............
Ne-om razima capetele-unul de altul
Si surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm.  Astfel de noapte bogata,
Cine pe ea n-ar da viata lui toata?
.............

kuliuzar

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

kuliuzar

Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este ţapa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.
O voi, prieteni,
poezia nu este lacrimă
ea este însuşi plânsul,
plânsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit.

kuliuzar

Setos iţi beau mirasma şi-ţi cuprind obrajii
cu palmele-amândouă, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: "Mi-aşa de dor de tine!"
Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi
pribeag pe-un alt pământ.

Femeie,
ce mare porţi în inimă şi cine eşti?
Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,
să te ascult
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,
din care înfloresc aievea - veşnicii.

kuliuzar

E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E târziu, e prea târziu la mine-n gând
Împartasim, împartasim aceeasi taina
Dar nu se stie, nu se stie pâna când.

Prea multe pasari cardinale
Între iluzii se rotesc
Contaminând cu ascensoare
Misterul nostru pamântesc.

Îmbatrânim de fericire
Într-o mansarda fara flori
Lasând papusi fara adresa
Pentru serbarile din zori.

Visam frumos aceeasi moara
Ascunsa-n tragicul decor
Si macinam aceleasi lacrimi
Când dau parintii telefon.

Suntem lucizi pâna la sânge
Nedespartiti pâna la cer
Si nici nu stiu dupa iubire
Ce se cuvine sa-ti mai cer.

Cuvintele îsi pierd caldura
Într-un sarut de protocol
Si tot mai vinovate pasari
Dau esafoadelor ocol.

Sub fruntea mea se face noapte
În ochii tai se face zi
Si renuntam sa mai cunoastem
Ce stele ne-ar putea pazi.

kuliuzar

Iubito, cata lume intre noi
Numaratori de ploi din doi in doi
Si dintr-un ochi de dor necunoscut,
Cate zapezi pe buze ne-au crescut…
Asculta-ma si lasa-ma sa strig
Mi-e frica de-ntuneric si de frig
Si nu mai vreau sa stiu pana la sfarsit
Cine-a iubit frumos, cine-a gresit
Cine-a facut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a ramas
Cine si-a smuls peretii rand pe rand
Cine s-antors mereu cu ziua-n gand
cine a pierdut si cine a castigat
De toate inlantuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult in celalalt
Sub cerul prea strain si prea inalt
Cand am sa uit cum suna glasul tau,
Decat tacerea, ce-mi va fi mai rau
Si cum sa pot sub stele innopta
Cand nu mai simt ce-nseamna umbra ta?
Numaratori de ploi din doi in doi
Iubito, cata lume intre noi.

kuliuzar

Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca nebun pe mare.

Cu un sac întreg de lut
Şi-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mîinii mele.

Lucru lung şi monoton
Să te înviez, femeie,
Eu, bolnav Hyperion
Hai şi umblă, Galatee !

Dacă tu ai dispărea
Fi-ţi-ar moartea numai viaţă
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca în ţări de gheaţă.

Să te fac din ţurţuri reci
Să te-mbrac în promoroacă
Şi apoi să poţi să pleci
Orişiunde o să-ţi placă…

De-ai cădea într-adevăr
În momentul marii frîngeri
Aş veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.

Şi pe urmă aş pleca
Umilit şi iluzoriu
Unde este casa mea
O mansardă-n purgatoriu.

Dacă tu ai dispărea
Şi din rîsu-mi şi din plînsu-mi
Te-aş găsi în sinea mea
Te-aş zidi din mine însumï !

lolady

Naluca


Tot apari ca o fantasma si ma chinui ne-ncetat,
Te alung departe-n neguri,dar revii pe inserat.
Ma invalui ca-ntr-o vraja ce ma lasa amortit,
Sa-ti rezist,e peste poate,inger rau si ipocrit.

Buzele-ti ca o vapaie,ma saruta apasat,
Bratele-s ca niste lanturi ce ma tin incatusat.
Trupul tau cu forme fine,ma imbie la pacat,
Ma imbat cu a ta mireasma,suflete intunecat.

Silueta-ti mladioasa mai pluteste-n visul meu,
Raze palide de luna se-mpletesc in parul tau.
Ochii tai,adanci ca marea se-oglindesc pe chipul meu,
Si ma pierd in nefiinta,contopit cu al tau eu.

Te privesc cu ochii mintii, frumusete ireala,
Valuri albe, diafane mi se-astern direct in poala.
Flori de camp,miros de iarba si esente de trifoi,
Imi ineaca existenta ,pustiita de ani goi.

O perdea de ceata deasa ma cuprinde-n plasa ei,
Vagi crampeie de surasuri,sarutari si mangaieri,
Se inlantuie nebune intr-un joc de valvatai,
Agatandu-se de-a valma intr-o ramura de tei.

Fugi grabita ca furtuna,disparand de langa mine,
Impasibila si rece ,ma ingheti ca-ntotdeauna.
Rupi bucati din al meu suflet,calci pe ele degajata,
Si dispari in noaptea deasa,gratie intunecata.

Strig deznajduit si gem,pustiit si infrigurat,
Mi-tenchipui langa mine,inefabil diamant.
Haul negru scrijeleste rani adanci de neuitat,
Nimicindu-ma–n farame,spulberandu-ma-n neant.

Te astept si-n asta noapte,sa apari ca altadat’,
Desi,stiu ca esti fantasma plasmuita in pacat .
Cocosate umbre sumbre,mangaieri de catifea,
Ma-nvaluie-n uitare,ca sa scap de vraja ta.


Stramba,hada si ciobita mi-ai ramas in amintiri,
Calti de fum,nori fantomatici,mai colinda in pustii.
O sageata otravita cu-ale tale vorbe dulci,
Inca bantuie durerea, clipelor ce au fost atunci.

Efe

trebuie sa fi fost o farama de copac prabusit in ochiul tau
trebuie sa fi fost ceva trist de tot,fermecator de trist,de te-am si iubit,
de m-am lasat invinsa de nisipul fierbinte sau de pasarea-ti ucisa!
trebuie sa fi fost ceva,ceva trist de tot,fermecator de trist,
ca-ntr-un vis de ciresi,
trebuie sa fi fost ceva,nu se poate
amandoi veneam din aceeasi singuratate,parc-am fi fost intelesi...
trebuie sa fi fost ceva,ceva nespus
de-am cazut atat de aprig din dragoste
in ceva mai presus...

misterra

Fiindcă nici eu nu-nţelegeam nimic
şi nici tu
am crezut că suntem de-o seamă.
Ne-am mărturisit unul altuia
cel mai tainic secret, -
acela că existăm...
Dar era noapte şi, vai, dimineaţa,
cumplită vedere,
m-am trezit cu tâmpla pe tine
galbenule, snopule, grâule.
Şi m-am gândit -Doamne,
ce fel de pâine voi mai fi fiind
şi eu,
şi pentru cine?

misterra

Poetul şi soldatul

Poetul ca şi soldatul
nu are viaţă personală.
Viaţa lui personală este praf
şi pulbere.

El ridică în cleştii circonvoluţiunilor lui
sentimentele furnicii
şi le apropie, le apropie de ochi
până când le face una cu propriul său ochi.

El îşi pune urechia pe burta câinelui flămând
şi îi miroase cu nasul lui botul întredeschis
până când nasul lui şi botul câinelui
sunt totuna.

Pe căldurile groaznice
el îşi face vânt cu aripile păsărilor
pe care tot el le sperie ca să le facă să zboare

Să nu-l credeţi pe poet când plânge
Niciodată lacrima lui nu e lacrima lui
El a stors lucrurile de lacrimi
El plânge cu lacrima lucrurilor.

Poetul e ca şi timpul
Mai repede sau mai încet
mai mincinos sau mai adevărat

Feriţii-vă să-i spuneţi ceva poetului
Mai ales feriţi-vă să-i spuneţi un lucru adevărat
Dar şi mai şi, feriţi-vă să-i spuneţi un lucru simţit
Imediat el o să spună că el l-a zis,
şi o să-l spună într-aşa fel încât şi voi
o să ziceţi că într-adevăr
el l-a zis

Dar mai ales vă conjur,
nu puneţi mâna pe poet!
Nu, nu puneţi niciodată mâna pe poet!

...Decât numai atunci când mâna voastră
este subţire ca raza
Şi numai aşa mâna voastră, ar putea
să treacă prin el

Altfel ea nu va trece prin el,
şi degetele voastre vor rămâne pe el,
şi tot el va fi acela care se va lăuda
că are mai multe degete decât voi.
Şi voi veţi fi obligaţi să spuneţi o da,
că într-adevăr el are mai multe degete...

Dar e mai bine, dacă-mi daţi crezare,
cel mai bine ar fi să nu puneţi
niciodată mâna pe poet.

...Şi nici nu merită să puneţi mâna pe el.
Poetul e ca şi soldatul
nu are viaţă personală.

Efe

Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii moşului, erau...
erau steluţe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustaţa mea şi pe gagica în roşu de alături
tramvaiele aveau ştergătoare de parbriz şi erau... hai, toţi în cor:
erau steluţe în genele ei.

Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
şi erau steluţe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înfiinţate
mergeau toate pe patru roate
şi erau steluţe în genele ei.

Ningea uşurel, cu fulgi catifelaţi peste fabrica Stela
peste blocul lui Ghiu, peste pomii înzăpeziţi...
Ea spunea ceva, dar camera video n-are sonor
aşa că nu mai ştiu ce spunea.
Ea ma ţinea de mână şi tramvaiul patru trecea
şi ningea şi erau... da... da, dragii moşului...

Eu eram copil, ea era o copilă
eu stăteam la bloc, ea stătea la vilă
şi erau steluţe în genele ei.
Eu aveam viziuni, ea avea pandalii
restul e în "Poeme de-amor", precum ştii

dar lăsaţi-o baltă, copii:
erau steluţe în genele ei.
CORUL: Erau steluţe, erau steluţe, erau stelu-u-uţe
În ge...eeneee...leeeee... nele eeeeeeeeei!

Aici poemul ar trebui să se încheie
dar nu înainte de-a va da o cheie
a-ntregii întâmplări:
Ea e o fata de peste blocuri şi mări
acum e măritată, gravidă, n-are nici o importanţă.
Amorul nostru nemuritor s-a dus dracului
Acum nu mai sunt steluţe în genele ei.
Acum nu mai e nici o steluţă în genele ei.
Aşa, ca să ştiţi, dragii moşului.

Efe

într-o zi chiuveta căzu în dragoste
iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie
se confesă muşamalei şi borcanului de muştar
se plânse tacâmurilor ude.
în altă zi chiuveta îşi mărturisi dragostea:
- stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine şi moara dâmboviţa
dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice şi sunt pline de becuri
te risipeşti punându-ţi auriul pe acoperişuri
şi paratrăznete.
stea mică, nichelul meu te doreşte, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe şi el
vasele cu resturi de conservă de peşte
te-au şi îndrăgit.
vino, şi ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum
crăiasă a gândacilor de bucătărie.

dar, vai! steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări
căci ea iubea o strecurătoare de supă
din casa unui contabil din pomerania
şi noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
aşa că într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări cu privire la sensul existenţei şi obiectivitatea ei
şi într-un foarte târziu îi făcu o propunere muşamalei.
... cândva în jocul dragostei m-am implicat şi eu,
eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste.
am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată...
dar, ce să mai vorbim, acum am copii preşcolari
şi tot ce a fost mi se pare un vis.

Efe

Eram copil. Mi-aduc aminte, culegeam
odată trandafiri sălbatici.
Aveau atâţia ghimpi,
dar n-am vrut să-i rup.
credeam că-s muguri-
şi-au să înflorească.

Te-am întâlnit apoi pe tine.
O, câţi ghimpi, câţi ghimpi aveai!
dar n-am voit să te despoi -
credeam c-o să-nflorească.

Azi toate astea-mi trec
pe dinainte şi zâmbesc.
Zâmbesc şi hoinăresc prin văi
Zburdalnic în bătaia vântului.
Eram copil.

DenizoniArhitectInDevenire

Respir iubire, mananc iubire, va dau la toti si va molipseeeeeeeeeeeeesc :X

DenizoniArhitectInDevenire

Mda, o sa-mi fac un cont nou deoarece aveam niste desene de arhitectura, dar m-am razgandit, vroiam sa le postez sa vad daca asta mi se potriveste... Revin :D

denizonix

- I'll be back...
*after 10minutes*
- I'm back. :D

Mhm...deci... versul meu preferat este :
Visele mele se implinesc cat bat din palme sau cat clipeeeeec \:D/
Respir iubire, mananc iubire, va dau la toti si va molipsec :X

Mda va tulbur linistea :( sorry :D

kuliuzar

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai ***ând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

AndaB

cine sunt eu sa spun ca e bine sau e rau?
candva m-ai vazut ca pe un erou.
tu erai frumoasa si data cu rimel,
eu eram vai si amar intr-un tunel si
ti-am cerut mana cu un inel
deci ce e bine?
ce e rau?
cand esti intr-un tunel?

alynabest

When the night is gone, I will still be here...

Efe

Acoperit de frunze veştede pe-o stânca zace Pan.
E orb şi e batrân.
Pleoapele-i sunt cremene,
zadarnic cearc-a mai clipi,
căci ochii-i s-au închis - ca melcii - peste iarnă.
Stropi calzi de rouă-i cad pe buze:
unu,
doi,
trei.
Natura îşi adapă zeul.

Ah, Pan!
Îl văd cum îşi întinde mâna, prinde-un ram
şi-i pipăie
cu mângâieri uşoare mugurii.

Un miel s-apropie printre tufişuri.
Orbul îl aude şi zâmbeşte,
căci n-are Pan mai mare bucurie
decât de-a prinde-n palme-ncetişor capşorul mieilor
şi de-a le căuta corniţele sub năstureii moi de lână.

Tăcere.

În juru-i peşterile cască somnoroase
şi i se mută-acum şi lui căscatul.
Se-ntinde şi îşi zice:
"Picurii de roua-s mari şi calzi,
corniţele mijesc,
iar mugurii sunt plini.

Să fie primăvară?"

Lucian Blaga - Pan

cloud

Ai ochii negri, mincinosi si rai
Fantanile cu ape moarte-ascund
Pupile negre licarind in fund,
Ce ma atrag spre-adanc - ca ochii tai.

Cand vreau sa plec, ma tii in loc cu un cuvant.
Asa se zbat copacii in furtuna :
Ca pentru fuga crengile-si aduna -
Dar radacina-i leaga de pamant

De azi incolo n-am sa-l mai iubesc
Dar cand ii vad privirile pagane
Si zambetul copilaresc,
Ma jur ca n-am sa-l mai iubesc - de maine!



Pe zi ce trece-ti seaman tot mai mult
Asa, izvorul ce se arunca-n balta
Se-nvaluie cu malul laolalta,
Si-n loc sa-i spele apele verzui -
isi tulbura izvorul apa lui

Arar in ochi-mi dragostea surade
Si buruiana plina de pripoane,
In ciuda stancii goale si aride,
Tot infloreste, vara, cate-o floare.

Vorbeste-mi bland, mi-e inima bolnava
Iubirea m-a intampinat cu ura :
In loc sa-mi toarne cate-o picatura,
Mi-a dat, intreaga, cupa-i cu otrava.

Cand voi pleca ma vei uita usor
Si stiu ca nici nu s-ar putea altfel :
Abia o clipa valul calator
Pastreaza chipul oglindit in el

Mi-e fata impietrita ca o masca
Si-n ochi lumina-i gata sa se stinga ...
Chiar diamantului, ca sa sclipeasca,
Ii trebuie o raza s-o rasfranga

In clipa cea din urma-a judecatii,
isi vor primi zadarnica rasplata
Si ochii tai - ca n-au stiu sa planga,
Si ochii mei - ca n-au ras niciodata.

Nu-mi mai aduce flori de liliac,
Nici zambetele tale inflorite -
Ca primavara noastra care-ncepe
E trista ca o toamna pe sfarsite

cloud

Pastreaza-mi mana ta intr-ale tale,
Sa stam asa, alaturi amandoi
Nu simti ce singuri am ramas pe lume
De cand iubirea nu mai e cu noi ?

Ma urmaresti ca pasarea de prada,
Ma iscodesti cu ochii reci si rai -
Si uiti ca, daca-s urme pe zapada,
Noroiul e lasat de pasii tai

De catva timp, in fiecare seara
Mi-aduce somnul cate-un vis ciudat
Si-atat de trist, ca nu mai stiu anume
De l-am trait, ori numai l-am visat

Iubirea-ntarziata se anina
De zambetele tale-nselatoare,
Cum se anina florile-n gradina
De ultimele raze de la soare

Azi mi-a venit cu ochii calzi si buni,
Si nu l-am intrebat de unde vine :
Pe floarea de pe marginea de drum
N-o intrebi de-i inflorita pentru tine

Te vad mereu ca-n clipa de pe urma :
incremenit in capul scarii,
Cu zambetul uitat in coltul gurii,
Si-n ochi - tisul crud al nepasarii

Iubirea ta nu creste si nu moare,
Ci totdeauna-i rece si egala :
E ca o floare artificiala
Pe-o pajiste cu maci arzand in soare

Am vrut, in ciuda zambetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrima sa storc
Si am plecat, sa nu ma mai intorc
Dar azi din zori de zi iti umblu-n cale !

Esti rau. Dar cand aud c-o spune altul,
Ma uit in jos, si strang din pumni, si tac :
Ca numai eu, in toata lumea asta,
Am dreptul sa te cert si sa te-mpac !

Azi imi vorbesti de luna si de stele,
Ti-e glasul bland si ochii de ispita.
Dar porti in suflet, vesnic, incoltita,
Samanta aspra-a suferintei mele

Iubirea ta de-a pururi schimbatoare
imprastie pe vant otrava-i fina,
Ca nu-i albina numai pentru-o floare,
Nici floare pentru-o singura albina

Ce demon, oare, mi te-a scos in drum ?
De-ar vrea viata azi sa ma dezlege
Si raiul ei sa mi-l deschida-acum,
Tot iadul nostru dulce l-as alege !

Eu am sa plec cu sufletul impacat
Ca nu las nimanuia mostenire
Un suflet greu de ura si iubire,
Banuitor si trist si-nfrigurat

Am inchinat iubirii trecatoare
Sclipiri de suflet si scantei de rime -
insangerate jerbe funerare
P

cloud

Am inchinat iubirii trecatoare
Sclipiri de suflet si scantei de rime -
insangerate jerbe funerare
Pe un mormant in care nu e nimeni

M-am resemnat : atat a fost sa fie.
Ma uit cum cade soarele-n apus
Si-astept raspunsuri - care n-or sa vie,
La intrebari - pe care nu le-am pus


e poezia care ma unge pe mine la suflet. mai sunt vreo 2, am sa le transcriu si pe alea.

cloud

Astfel dupa tine se încheie toate.
Trag oblonul negru la fereastra mea.
Nu mai vreau deceptii, vreau singuratate,
Nu mai vreau iubire, voi abandona.

Avusesem dreptul si eu, ca oricare,
La o nebunie, la un ultim glont
Ultima speranta, ultima-ncercare
Dar în magazie era doar gablonz.

Nu-i nici o problema, toate-s foarte bune.
Te-am iubit desigur, cum mi-ar sta sa neg…
Si cu pasiune, si cu voluptate
Si credeam în tine, vrednic si întreg.

Hai, întinde mâna pentru despartire
Schimba-ti telefonul, ca si eu mi-l schimb
Salutari miresei, salutari la mire,
Poate se rezolva toate între timp.

Întra în multime, nimeni n-o sa stie
Doua, trei persone care ne-au ascuns,
Eu voi tine minte scurta nebunie
Si-ntrebarea noastra fara de raspuns.

Firea ta ciudata n-o voi regasi-o
Nici n-ar fi nevoie, tu ramâi un mit.
Nunta fericita, te-am iubit, adio,
Nu întoarce capul, pleaca, te-am iubit!

Vezi ca se confirma bârfa despre mine:
Te-am lasat deodata crud si nefiresc
Totusi tine minte, tine bine minte
Te salvez de mine fiindca te iubesc.

liliana_trying_to_be_angel

Barbatul si femeia - de Victor Hugo

Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeste lumina, inima primeste iubire. Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Barbatul este puternic prin ratiune, femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza sufletul.
Barbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia, femeia are intuitia.
Suprematia semnifica forta, intuitia reprezinta dreptatea.
Barbatul este un geniu, femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema, aspiratia femei este indreptata catre virtutea desavarsita.
Gloria face totul maret, virtutea face totul divin.
Barbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijeaza, evanghelia ne face perfecti.
Barbatul gandeste, femeia intuieste.
A gandi inseamna a avea creier superior.
A intui, simtind inseamna a avea in frunte o aureola.
Barbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perla care il impodobeste, lacul, poezia care-l lumineaza.
Barbatul este un vultur care zboara, femeia - o privighetoare ce canta.
A zbura inseamna a domina spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.
Barbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.
Barbatul este plasat acolo unde se sfarseste pamantul, femeia acolo unde incepe cerul.

cloud

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...

cloud

Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.

În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.

Şi de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.

Dar nu pentru a-ţi spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.

Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ.

mitzura

Cu ochii tai vad o lumina lina,
 ce-n ochii-mi orbi nu prinde sa rasara;
 cu pasii tai ,la fel , port o povara
 cei pentru pasii-mi osteniti straina.

 Aripa-ti fara pene ma anina,
 rosesc la bunul plac ori sunt de ceara,
 mi-e iarna cald , inghet in toi de vara
 si-n cer ma-nalta mintea ta senina.

 In voia ta-mi sta vrerea intotdeauna,
 in inima la tine-mi sta gandirea,
 si-n respirare vorba-ntretesuta...

 De-a pururi eu voi semana cu luna ,
 Caci ochii nostri-i vad doar stralucirea
 Pe care soarele i-o imprumuta.

 ( Michelangelo    -   Sonet )

emilio67

Cu dinţii strânşi între vecii,
Orice cuvânt e o încredere
Pe linia frântă între cer şi mine -
Vorbindu-ţi, trebuie să fii.
Acolo-n munţi, unde şi brazii
Se prostern, jnepeni, pe pământ,
Şi norii se preling pe piatră,
Bate-n vârtejuri un cuvânt.
Cu siguranţă că al tău e
Tiranul sunet şi afund,
Vacarmul sângelui mi-l pierde,
Dar brazii, norii îl aud.
Iubitul meu pe care nimeni
Nu l-a văzut decât în somn,
Tată cuvintelor din mine
Şi peste nerostire domn,
Nesigur fiu
Născut din ruga
Pe care ţi-o înalţ,
Am obosit de-atâta cânt,
De-atâtea gânduri fără şir,
De-atâtea vorbe îngereşti.
Eşti fără milă,
Nu te văd, n-aud -
Cât timp vorbesc cu tine,
Eşti.

Ana Blandiana - Cat timp vorbesc

cloud

V-am tot iertat, v-am tot acoperit,
Si, sa mai amanam, nu-i intelept,
Ar fi, sa recunoastem, in sfarsit,
Femeia, n-are, totusi, nici un drept.

Muncim, ca niste sclave, zi de zi,
Frumoase-am fost, pe cel dintai traseu,
Si condamnarea de-a ne urati,
Chiar voi, ce ne iubiti, ne-o dati, mereu.

Stam in picioare, inca de cu zori,
Si va mirati ca nu mai sunt subtiri,
Dar voi, care va credeti tot feciori,
De ce nu aratati ca niste miri?

Pe unde ne dati dreptul de-a munci,
Lucram istovitor, cu voi in rand,
Din cand in cand, in burti ne dati copii,
Iar voi plecati la altele, razand,

Cand suferiti, ne cereti langa voi,
Ori va-mbatati, ori ati trudit prea mult,
Va plangem, cand va duceti la razboi,
Sau cand va speriati, la vreun consult.

Eroic v-am iubit nelegitim,
Si legitim, eroic v-am iubit,
Ne bateti, ne-nselati si noi o stim,
Ba, alteori, intram in circuit.

Iar cele care, azi, pe termen scurt,
Va fura amintirile de ieri,
Is vor plati placerea unui furt,
Fatal, cu furtu-aceleiasi placeri.

Si, uneori, pacatuim curat,
Crezand, prin lacrimi mari, de ochi atei,
Ca insusi Dumnezeu este barbat
Si nu le intelege pe femei.

Dar, vai, a fost odata prea frumos,
Ca-n filmele de dragoste a fost,
Si-acum, ne omoram sarguincios
Si zilnic ne distrugem fara rost.

Ne-nvinge viata fara orizont
Si voi ne-nvingeti, intr-un mod cainesc,
Traim ca niste vaduve de front
Si mainile mereu ni se aspresc.

Acum, cand auziti acest repros,
Priviti, fara privire, inapoi,
Incuvintati din cap, marinimosi,
Si credeti ca nu-i vorba despre voi.

Si, totusi, e vorba despre toti
Sunteti la fel de rai si de flamanzi,
Durerea femeiasca pentru soti,
E-un credit fara giruri si dobanzi.

Va e urat cu noi, va e urat,
Si ne-ati ucide, dragilor barbati,
Asa ca va rugam numai atat:
Puteti sa ne jigniti, sa ne-njurati,
Dar faceti-o cu tonul coborat
Si pan-adorm copiii, asteptati

emilio67

Minulescu

De ce-ţi sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Şi părul negru ca greşeala imaculatelor fecioare?
De ce-ţi sunt buzele pătate de violete trecătoare?
Şi mâinile de ce-ţi sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Şi din Ninive?

De ce, când plângi,
În plânsu-ţi moare o-ntreagă lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Şi crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristeţea blondelor opale,
Iar torţele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...
De ce, când cânţi,
Cu tine cântă un infinit de armonii
Ce năvălesc tumultoase
Din golul zărilor,
Din astre,
Din zborul păsărilor albe,
Din fundul mărilor albastre,
Din lumea morţilor,
Din lumea părerilor de rău târzii?

Şi când stai ochi în ochi cu-amanţii - poeţi

Ce-ţi cântă ochii,
Părul
Şi buzele -
Când te-nfioară cuvintele ce n-au fost spuse,
Când in penumbra violetă a trioletelor apuse
Pui într-o cumpănă Minciuna
Şi-ntr-altă cumpănă-Adevărul,
De ce te pleci spre cel mai tânăr dintre poeţi,
Şi-i strângi cu sete
În palme capul,
Ca-ntr-o gheară de vultur însetat de sânge,
Şi dinţii tăi
De ce-i pictează, în rozu-obrajilor, motive
Asiriene,
Din poemul trăit de sfintele poete
În noaptea-altarelor păgâne
Din Babilon
Şi din Ninive?...

cloud

Cine are părinti, pe pământ nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinti.

Ce părinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părintii acestia ce oftează mereu.

Ce părinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părintii bătrâni
Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prăsilă de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinti, pe pământ nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinti, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinti? Mai au dânsii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orăsel, într-o zare de sat,
Mai asteaptă si-acum, semne de la strămosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

cloud

Cine are părinti, încă nu e pierdut,
Cine are părinti are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreabă de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simti si ei stiu că-i asa
Si se uită la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe constiintă povara acestui apus
Si pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Că povară suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uită ***ând,
Si nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce încă nu e potop pe cuprins,
Desi plouă mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care părinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns

BlueHeart

O, mama, dulce mama, din negura de vremi
Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutura salcâmii de toamna si de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngâna glasul tau...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.





Când voi muri iubito, la crestet sa nu-mi plângi;
Din teiul sfânt si dulce o ramura sa frângi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi odata umbrind mormântul meu...
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.



    


Iar daca împreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirirm,
Mormântul sa ni-l sape la margine de râu,
Ne puna-n încaperea aceluiasi sicriu;
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

    

O, MAMA... (M. Emibnescu)

BlueHeart

Emienscu*

BlueHeart

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

L.Blaga

BlueHeart

versuri foarte dragi mie...:|

mitzura

Cand se iubesc doi oameni in tacere,
 incat destinul ce-ntre ei se-mparte
 ranind pe unul ,altul e pe moarte,
 si-n doua inimi caste sta o vrere,

  si cand, eternizat, un suflet cere
 din doua trupuri zbor spre cer, departe,
 cand c-o sageata doua piepturi sparte
 aprinde-Amor cu tainica putere

  si cand ei spera cu infrigurare
 intr-un sfarsit comun si , peste-aceste ,
 iubindu-se nu se iubesc pe sine

  si cand iubirea lor e mult mai mare
 decat o mie de iubiri , cum este
 in stare supararea sa-i dezbine ?

mitzura

Alte versuri , tot de Michelangelo  :
 

   De-aproape , de departe , totdeauna
  cu ochii vad splendoarea ta prea bine,
  dar nu pot , doamna , sa indrept spre tine
  un pas macar iar dintre maini nici una .

  La-nalta frumusetea ta intruna
  prin ochi gandirea mea curata vine,
  dar trupul nu, caci patima il tine
  legat de flacari ce-i hranesc furtuna.

shok

Autopsia vieţii unui mim


A fost un om în spital
Unde lucram ca ospătar-
Mimant;
Şi a plecat, afolat;
Medicii au răsuflat, radiant.

Patul nu-i încă gol-
Au rămas
Osemintele inimii,
Al sufletului glas domol.
Şi mâinile lui,
Pe-acum mult prea bătrâne,
Nu mai spun poveşti,
Nici albe glume-
Pentru ei, amare,
Pentru mine, câtuşi de puţin murdare.

Mimantul nu a fost niciodată mimat;
Eu încercam să-l las nedumerit-
Nu reuşeam; citindu-i buzele
Ştiam că nu-i întrebare
La care el, pe-un şerveţel,
Nu putea
Să nu îmi dea răspuns.

Îi aduceam cafeaua bej la prânz-
Toată dimineaţa se odihnea,
Şi-mi amintesc cum, zâmbit,
La 12:03-mi încondeia :
« Eu stau în tihna-atâta timp,
În locul lui Dumnezeu-
Pe El nu-L lasă nimeni liniştit,
Uită şi Luna că Pământul nu-i pustiu;
Nu există noapte pentru somn acolo, Sus-
Singapore-i acum la apus,
În Mexic se doarme nespus,
Argentina e-n febră,
Taxi-uri şi maşini planează-n străzi,
Se caută haine prin lăzi,
E ora muncii… vai şi-amar-
Îşi fac nevoile câini pe trotuar.
Oare Dumnezeu nu-i obosit ?
Hai, lasă-mă să dorm
În locul Lui. »

Şi a adormit.

airamb

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
În clipa-n care îţi sărută gura
Îţi soarbe lacomă şi respirarea
Cu care-ţi prelungeşti caricatura
Pe care bunul Dumnezeu
Ţi-a creionat-o după chipul său -
Aşa cum i-a dictat-o inspirarea!...

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Se te sărut,
Căci gura mea
E gura care nu sărută
Decât cu sărutarea mută
A celor ce,-mpăcaţi cu cele sfinte,
Pornesc cu tălpile-nainte
Şi-n gură cu câte o floare,
Culeasă-anume pentru cine moare!...

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
Sărută fără... "va urma".

Iar mâine-n zori când voi pleca,
În gura mea
Cu respirarea ta,
Nu-ţi voi lăsa - drept amintire -
Decât portretul meu pe poartă,
O zi de doliu-n calendar,
Nota de plată la dricar
Şi... "Veşnica ta pomenire"
Pe fundul celor opt pahare
De ţuică fiartă,
Golite după-nmormântare
De cei opt ciocli ce-ţi purtară
Coşciugul în spinare.

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
N-a sărutat decât aşa
Cum a vrut Ea...

Şi tot aşa va săruta mereu,
Fiindcă - fatal - nu sărut Eu,
Sărută numaï Gura mea...

cloud

Enigmatici si cuminţi
Terminîndu-şi rostul lor
Lîngă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.
Cheamă-i Doamne, înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost
Şi fă-i tineri cum au fost
Fă-i mai tineri decît noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Sa-i mai poţi întîrzia
Să o ia de la-nceput.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc
Ia priviţi-i cum se sting
Lumînări în cuib de cuc
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferinţi
Ne întoarcem în pămînt
Cît mai sîntem, cît mai sînt,
Mîngîiaţi-i pe părinţi.

E pămîntul tot mai greu
Despărţirea-i tot mai grea
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Dar de ce priviţi aşa
Fata mea şi fiul meu
Eu sînt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Rămas bun, băiatul meu!
Rămas bun, fetita mea!
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetïţa mea!

cloud

intai a fost poezia lui Paunescu. ca au vrut unii s-o cante, e altceva.

cloud

cel putin asa considera cei mai putin copti la minte...

emilio67

Taci,
Să nu-mi deştepţi tristeţea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!...
Taci,
Să nu-mi deştepţi în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâielor dureri!
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-şi pune mâinile-n cruciş pe piept,
Şi să nu mă chemi pe nume -
Să-mi deştepţi din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deştept...
Ocoleşte-mă cu groază, ca pe-un stârv de om ucis -
Nu de oameni,
Ci de mâna ne'ntrupatelor dorinţi -
Şi pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cumunţi!...
Ocoleşte-mă cu groază...
Dar opreşte-te deoparte,
Să mă poţi privi de-a-ntregul
Şi să-mi spui ce vezi...
Eu sunt
Stropul vinului ce scade prin paharele deşarte
Şi romanţa nesfârşită, căci arcuşele s-au frânt!

Minulescu

emilio67

Ca să-ajung la tine, i-am zis calului:
- Grăbeşte...
Pune-ţi aripi ca în basme
Şi te-nalţă până-n nori...
Tot mai sus,
Tot mai departe -
Ca şiragul de cocori
Ce pluteşte colo-n zare!...
Haide, calule, grăbeşte!...

Ca să-ajung până la tine, i-am zis vântului:
- Dă-mi mâna
Şi târăşte-mă cu tine până unde poţi pătrunde -
Până-n zarea-nsângerată unde soarele s-ascunde...
Ca s-ajung cât mai degrabă,
Haide, vântule, dă-mi mâna!...

Ca să-ajung până la tine, i-am zis morţii:
- Mergi-nainte
Şi coseşte-mi fără milă tot ce-i viu
Şi-mi ţine calea...
Netezeşte-mi munţii-n zare
Şi-umple-mi de cadavre valea
Dintre ea şi mine -
Haide!... Haide, moarte, mergi-nainte!...

Ca să-ajung până la tine,
Pentru tine-au obosit
Calul,
Vântul,
Moartea -
Toate mi-au făcut pe voie ;
Dar...
Dintre cutele perdelei, ochii-ţi verzi nu-mi mai răsar,
Strunele chitarei-s rupte
Şi... romanţa s-a sfârşit!

tot Minulescu

al3x3_bv

Afara ninge linistit
Si-n casa arde focul
Iar noi pe langa mama stand
Demult uitaram jocul...
Iar noi pe langa mama stand
Demult uitaram jocul...

In casa patul e facut
Dar cine sa se culce
Cand mama spune de Iisus
Cu glas duios si dulce
Cand mama spune de Iisus
Cu glas duios si dulce...

Cum S-a nascut Iisus in fan
In ieslea cea saraca
Iar boii peste ei suflau
Caldura ca sa-I faca
Iar boii peste ei suflau
Caldura ca sa-I faca...

Si-au mai venit la El apoi
Pastorii de la stana
Si ingerii cantau in cor
Cu flori de crin in mana
Si ingerii cantau in cor
Cu flori de mar in mana...

ador poezia asta :X

mitzura

.................................................. ............
    Pe-atunci lumea cea citita pentru noi avea fiinta
   Si din contra , cea aievea , ne parea cu neputinta.
   Azi abia vedem ce aspra si ce stearpa cale este
   Cea ce poate sa convie unei inime oneste...
   Iar  in ziua cea de astazi a visa e un pericul,
   Caci de ai cumva iluzii esti pierdut si esti ridicul.

mitzura

*lumea cea gandita

rozalia1

Gheorghe Gheorghiu


I : Dintre toate-acele ploi
Care ploua peste noi,
Unii au noroc desigur
De trifoi cu patru foi,
Poti s-alergi de unul singur
Si s-ajungi pe locul doi

Ref: Eu sunt nebunul care te iubeste,
Eu sunt acel frumos nebun.
Si daca toate lumea se-mpotriveste,
Eu numai mie ma supun.

II : Dragostea este asa,
Doi alearga, pe cand ea
Pe al treilea il alege
Si-l pastraza cat vrea ea
Vine altul si culege
Ce-a iubit altcineva

Ref

III : Asteptand adeseori
Soarele de dupa nori
Unii au de prima oara
Drumul presarat cu flori
Altii-asteapta intr-o gara
Toata viata trenul lor

Ref 2 : Eu sunt mereu nebunul ce asteapta
Vestirea unor limpezi ploi.
Eu sunt nebunul care te iubeste
Si care-alearga chiar de ar iesi mereu pe locul doï.

cloud

De-abia plecasesi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ti-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam si să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Dyenutzzza

Eminescu si Bacovia;)

Dyenutzzza

George Bacovia - Decor
Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar ...
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar ...

Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular ...
Cu pene albe, pene negre ...

În parc fantomele apar ...

Si frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar ...

În parc ninsoarea cade rar ...

cloud

Sunt mii de ani de cand ne-am intalnit,
si-am pus vanatul nostru la un loc,
si-n grota, dupa ce-am aprins un foc-
legandu-ne tovarasi, ne-am iubit.

Mi-i glasul tau asa de cunoscut,
si-n ochii tai e-un soare de demult
(de care-ti amintesti ca ne-am temut
si ne-nchinam la dansul). Can te ascult,

straveche bucurie creste-n mine,
si parca toate-au fost, dar le-am uitat
si mi le-aduc aminte langa tine.
Eu si pe-atuncea-n tine-am cautat

iubire, si-am gasit numai durere;
sunt mii de ani si pentru totdeauna
e blestemul, de n-au avut putere
atatea nopti din noi sa faca una.

emilio67

Nourii - Nicolae Labis

Privesc grăbiţii nouri ce-alunecă pe zări,
Topindu-se departe şi revenind întruna.
Parcă-mi trimit tăcute, nostalgice chemări,
Ei, fraţii cu dreptatea, cu ziua şi cu luna.

Oceane mari de apă pe-a cerului genuni
Câteodată-s limpezi ca lacrima pe-o pleoapă,
Revarsă altădată şi trăsnet şi furtuni -
Rămân aceleaşi totuşi oceane mari de apă.

Ce chipuri prinde-n slavă al norilor convoi!
Centauri, turme, nave, creneluri de redută...
Noi îi urâm când grindini revarsă peste noi,
Noi îi iubim, cu stropii lor calzi, când ne sărută.

amma

De-abia plecaseşi. te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul cel dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

amma

Ar fi prea multe versuri care imi unt dragi si care imi trezesc amintiri frumoase, mai bine sa fie descoperit sufletul incet-incet, nu sa il expun eu aici, e prea usor si nu imi plac deloc lucrurile usoare, imi plac provocarile.

Ce frumos era la tine in suflet,
Ce placut era la tine gand
Numai cel ce simte poate spune asta
Iar eu te-am simtit si ti-am patruns in creier
Stiu ca si acum mai ai urmele mele in sufletul si in gandul tau
Dumnezeu sa iti calauzeasca pasii in departarile pe unde esti,
Oricum pentru mine esti aproape chiar si la mii de Kilometri distanta.
Vei ramane mereu aproape de sufletul meu.

myself

Si-mi pare asa rau ca se mai poate gasi atata vreme pentru ura,
cand viata e de-abia o picatura
intre minutul acesta care bate si celalalt...
si-mi pare ne-nteles si trist
ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori
si nu zambim, noi, care-asa de repede murim.
(Magda Isanos)

amma

Tu crezi c-a fost iubire-adevarata...
Eu cred c-a fost o scurta nebunie...
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom sti-o poate niciodata...

A fost un vis trait pe-un tarm de mare.
Un cantec trist, adus din alte tari
De niste pasari albe - calatoare
Pe-albastrul razvratit al altor mari
Un cantec trist, adus de marinarii
Sositi din Boston,
Norfolk
Si New York,
Un cantec trist, ce-l canta-ades pescarii
Cand pleaca-n larg si nu se mai întorc.
Si-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt'data un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cersea iubirea blondelor cochete...

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cantat-o, poate, niciodata...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevarată?...
Eu cred c-a fost o scurta nebunie!

amma

Daca-ai crezut c-ar fi putut sa fie
Ceva mai mult decat ce-a fost, te-ai inselat!...
N-a fost decat un inceput de nebunie,
De care-ntamplator ne-am vindecat!...

N-a fost decat un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris in vis,
In cinstea celei mai frumoase fete,
Si-a-nnebunit de'ndata ce le-a scris!...

N-a fost decat ce nu se poate spune
Decat cu ochii-nchisi si pe-nnoptat,
In ritmul unui inceput de rugaciune
Pentru iertarea primului pacat!...

N-a fost decat ce-a trebuit sa fie,
Si, dac-a fost cu-adevarat ceva,
N-a fost decat un strop de vesnicie
Desprins dintr-un meschin "et caetera!"...

cloud

Te mariti, si stiu, vei naste prunci,
Veti avea camin si alte cele
Dar asa frumoasa ca atunci
Cand erai stapana vietii mele
Nu vei fi tu niciodata
Niciodata

Anii vor veni mereu siraguri
Ca soldatii la cazan flamanzi
Din viata ta de miez si faguri
N-o sa aiba Moartea nici de pranz
Poate doar o simpla, trista, cina
Trista cina.

Ce batrana, palida si goala
Vei ramane peste trei decenii
Sangele tau, astazi in rascoala
Va fi rece, rece. Doar vedenii
Despre tot ce-a fost vei mai avea
Mai avea

Ca strigoii vor veni la tine
Din iubirea noastra ne-ntamplata
Gandurile, visele haine.
Nu ma vei uita tu niciodata
Sufletul cu altul ti-i zadarnic
Darnic.

cloud

Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles. Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant. Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeisc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.

cloud

O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : « Esti ca oricare” ...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo vesnic ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.

Efe

u ştiu c-ai să mă înşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert-
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă dintre toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci-
Tot flori însângerate-
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.
Dar iată,
Bate miezul nopţii…
E ora când amanţii,-alt’dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrva binecuvântată…
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?…
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert-
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…

De ce nu-ţi cer vorbe-mperecheate de săruturi,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet infinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi-n priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa, tăcuţi-
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori-
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!

Efe

Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles, voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.

Nu, nici un cuvant, nu-mi spune ca-i o forma.
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma.
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.

Nu te mai cant in versuri niciodata,
Mai mult in drumul tau nu am sa ies.
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.

A fost desigur, numai o greseala.
Putea sa fie mult - nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost.

Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli.
Vedeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n noaptea mea de indoieli.

Cand degete de Midas am pus,magic,
Pe frageda fiinta-a ta de lut,
Simteam in mine murmurul pelagic,
Al sfintelor creatii de-nceput.

Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenunchiate randuri, submisiv,
La soclul tau dumnezeiesc asteapta
Sa le intinzi cu zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta
'Nainte de-a se sterge-n infinit.

O,de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De neinteles, de nedescris.

Ireversibil s-a incheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care as vrea sa fii ce nu mai esti.

N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun:"Esti ca oricare",
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglideste beat de pofte taul
Ce-l tine, candid, amintirea mea.

Vei fi acolo pururi neintinata,
Te voi iubi mereu, fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.

Efe

Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor, lina,
Vei sta, iubita, ca-ntru-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.

Iar cand viata va fi rea cu tine,
Cand or sa te improaste cu noroi
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi acolo, singuri, amandoi.

Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemaiscrise te mangai.
In dulcea lor cadenta leganata
Te vei simti ca-n visul tau dintai.

Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,
Sa plec de-aicea, de la voi, curand,
Cand glasul tau vreodata-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.

Iar de va fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare,
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot maï mare